Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Premierul desemnat și-a prezentat miniștrii și prioritățile

Prefimerul desemnat Nikolai Gabrovski și președintele bulgar Rumen Radev (dreaptă)
Foto: BGNES

Sunt convins că componența guvernului, pe care o propun, este capabilă să conducă Bulgaria prin criză, pentru că toate numele sunt foarte bine cunoscute în mediile profesionale, a declarat premierul desemnat al GERB - SDS, prof. Nikolai Gabrovski. Acesta i-a înmânat președintelui Rumen Radev lista miniștrilor desemnați.

Malina Krumova este propusă ca viceprim-ministru pentru gestionarea fondurilor UE, Miglena Taceva ca viceprim-ministru pentru ordine publică și securitate și ministru al justiției, Meglena Plugchieva-Alexandrova ca viceprim-ministru pentru politici climatice și ministru al mediului. Marinela Petrova este propusă să preia portofoliul finanțelor, iar Blagorodna Makeva-Naidenova să se ocupe de interne. Atanas Zaprianov candidează pentru funcția de ministru al apărării, iar Dragomir Zakov pentru cea de ministru de externe.

Dacă vom intra într-o cascadă de alegeri anticipate, cu siguranță vom pierde, a spus Gabrovski și a enumerat politicile prioritare ale cabinetului:

- reducerea rapidă a diviziunilor din societate și restabilirea dialogului între partide și instituții;

- reforma justiției și o luptă eficientă împotriva corupției;

- măsuri anticriză eficiente împotriva inflației, a sustenabilității fiscale și a creșterii economice;

- o politică externă europeană și euro-atlantică clară;

- aderarea Bulgariei la Schengen;

- pregătirea pentru intrarea Bulgariei în zona euro în 2024;

- punerea în aplicare a principalelor reforme din cadrul Planului de redresare și de durabilitate.

Președintele a declarat că va emite un decret prin care va propune Parlamentului să voteze proiectul de cabinet. Deputații sunt așteptați să voteze miercuri sau joi.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina

Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina Consiliul de Miniștri bulgar nu a discutat ipoteza unei eventuale participări a Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina...

publicat în 18.02.2025 la 16:15

Președintele Radev se opune sub orice formă trimiterii de trupe în Ucraina

În calitate de comandant-șef al forțelor armate bulgare, mă opun ferm ca Bulgaria să trimită trupe în Ucraina sub orice formă, a declarat președintele Rumen Radev în timpul celebrării celei de-a 35-a aniversări a înființării Confederației Sindicatelor..

publicat în 18.02.2025 la 15:30

Mai puțin de 1/3 dintre bulgari se așteaptă la schimbări pozitive din partea politicilor noului președinte al SUA

Potrivit sondajului sociologic periodic realizat de Gallup International Balkans în ianuarie 2025, societatea are așteptări moderate pentru schimbări pozitive în Europa și Bulgaria de la politicile noului președinte american Donald Trump. 30,4% dintre..

publicat în 18.02.2025 la 14:00