Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Muzeul Umorului și al Satirei din Gabrovo își sărbătorește azi aniversarea de 51 de ani

Foto: humorhouse.bg

Este din nou 1 aprilie - Ziua Internațională a Glumelor, cum zic bulgarii, iar cu această ocazie Muzeul Umorului și Satirei din Gabrovo și-a deschis larg porțile pentru a-și sărbători ziua de naștere, alături de sute de invitați și fani ai umorului și distractivului. Nu  întâmplător orașul Gabrovo este numit „capitala bulgară a umorului”, iar în fiecare an, în luna mai, are loc Festivalul Internațional de Umor și Satiră, care își are originea vechiul carnaval  și balurile mascate de la începutul secolului al XX-lea.

Mai ales pentru sărbătoarea umorului de pe 1 aprilie, organizatorii de la Muzeul din Gabrovo promit că fiecare dintre invitați va simți  adevărata generozitate din Gabrovo, de care, însă, mulți se îndoiesc. Pe parcursul zilei artiști bulgari importanți, precum Ivaylo Tsvetkov, Irina Kitanova și Valentin Georgiev au realizat caricaturi direct în fața publicului. Caricaturiștii îi vor încânta pe oaspeții Muzeului Umorului și  după ora 16, când desenul va continua în plină forță.

Printre cei mai recunoscuți maeștri ai caricaturii se numără, fără îndoială, Ivaylo Tsvetkov, câștigător al peste 130 de premii internaționale și bulgare pentru creativitate satirică, iar în 2022 a fost distins cu premiul „Esop de Aur” pentru caricatură, la cea de-a 25-a Bienala de la Gabrovo. Caricaturile sale pot fi văzute adesea pe paginile publicațiilor celebre, ca o reacție fulgerătoare la evenimentele politice din Bulgaria și din întreaga lume.

La sărbătoarea din  Gabrovo se acordă o atenție deosebită și copiilor, care se amuză în cel mai  sincer mod posibil de glumele și farsele de Ziua Păcălelilor. Pentru ei, Muzeul a deschis  porțile atelierului „Portrete neașteptate” cu Anna Okleva și ale „Atelierului  colorat” cu Kalina Bakalova. În Muzeul Umorului s-a deschis recent un mare magazin, de unde se pot  cumpăra suveniruri pline de umor, printre care, și cartea umorului tipic de Gabrovo, în care găsim următoarea anecdotă:

In restaurant
Gabrovean:
- Chelner, vezi c-au căzut 10 bani sub masă. Dacă-i găsești, dă-mi-i. Dacă nu-i  găsești – ține-i de  bacșiș.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Muzeul Național de Istorie prezintă descoperirile antice din Sezonul arheologic 2024

Muzeul Național de Istorie deschide astăzi expoziția „Situri antice, noi descoperiri. Sezonul arheologic 2024”. În 2024, muzeul a efectuat studii arheologice și cercetări de teren în 22 de situri în timpul cărora au fost descoperite peste 1.400 de..

publicat în 23.01.2025 la 08:45
Stefan Komandarev

Noul film al lui Stefan Komandarev se numără printre cele mai bune coproducții

Cel mai recent proiect al lui Stefan Komandarev, The Block Universe, este unul dintre cele 35 de filme selecționate la Berlinale Co-Production Market, cel mai important forum din lume pentru coproducții cinematografice.  În fiecare an există sute de..

publicat în 10.01.2025 la 12:30

Filmul „Înainte să uit” spune o poveste de familie despre memorie și iubire

Cel mai nou film bulgăresc „Înainte să uit” poate fi văzut în cinematografe începând de astăzi. Acesta portretizează realitatea tristă a uneia dintre cele mai comune boli moderne - demența. Scenarista Teodora Stoilova-Doncheva s-a inspirat din..

publicat în 10.01.2025 la 08:30