Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Schengen până la sfârșitul anului, se numără printre principalele priorități ale Bulgariei

Foto: Centrul de Presă al Parlamentului

Aderarea la Schengen până la sfârșitul anului se numără printre principalele priorități ale Bulgariei. Bulgaria  apreciază foarte mult sprijinul Parlamentului European pe această temă, a afirmat președintele Adunării Naționale, Rosen Zhelyazkov, la o întâlnire cu președintele Parlamentului European, Roberta Metzola, în cadrul Conferinței Președinților parlamentelor statelor membre ale Uniunii Europene de la Praga. 

Zhelyazkov a subliniat că aderarea Bulgariei la Schengen va contribui la securitatea și unitatea în UE și va aduce beneficii cetățenilor și companiilor bulgare. El a adăugat, de asemenea, că Bulgaria se bazează pe sprijinul Comisiei Europene și al partenerilor săi, pentru a consolida granița bulgaro-turcă, a cărei securitate este de mare importanță pentru toate țările europene.

Roberta Metzola a declarat că Parlamentul sprijină necondiționat aderarea Bulgariei la Schengen, deoarece țara a îndeplinit toate criteriile de aderare. / MI




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar a sprijinit viziunea comună a UE pentru pace în Ucraina

„ UE trebuie să rămână unită și previzibilă în sprijinul său total pentru Ucraina ”, a afirmat premierul Rosen Zhelyazkov, în discursul său înainte de cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina găzduită de președintele francez Emmanuel..

publicat în 20.02.2025 la 13:00
Ministrul Apărării, Atanas Zapryanov

Miniștrii le prezintă deputaților „chestionarul” SUA

Parlamentul îi va audia astăzi pe ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, și pe ministrul de Externe, Georg Georgiev, cu privire la un "chestionar" pregătit de SUA pe probleme legate de disponibilitatea Bulgariei de a participa la o operațiune militară..

publicat în 20.02.2025 la 09:00

Premierul bulgar va participa prin legătură video la reuniunea europeană privind Ucraina

Premierul bulgar Rosen Zhelyazkov va participa pe 19 februarie la cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina, găzduită de președintele francez Emmanuel Macron, a declarat serviciul de presă al guvernului. Bulgaria a primit o invitație din..

publicat în 19.02.2025 la 11:30