Bulgaria marchează pe 24 mai, Ziua Culturii Bulgare şi a Scrierii Slave. În această zi, bulgarii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli, fraţii Kiril şi Metodiu, întemeietorii alfabetului chirilic.
Sărbătoarea se celebrează și în România, sub denumirea de Ziua Limbii Bulgare, limbă care are multe similitudini, atât gramaticale, cât mai ales lexicale cu limba română.
Interesant este că primul abecedar bulgăresc a fost tipărit în 1824 de renascentistul bulgar Petar Beron, în tipografia Diaconului Coresi, aflată odinioară în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.
Acolo acum se află Muzeul primei școli românești, unde se păstrează presa cu care a fost tipărită cartea de învățături numită „Abecedarul cu pește”, primul manual laic bulgăresc creat pentru a fi folosit în predarea limbii bulgare în Bulgaria, aflată pe-atunci încă sub dominație otomană.
Abecedarul de învățătură cuprinde diferite învățăminte, adunate de doctorul Petăr H. Beron, pentru școlile bulgare. Acesta a lăsat o amprentă profundă nu doar în viața culturală și educațională a bulgarilor, ci și în viața spirituală a acestora.
Motivul pentru care prima carte de școală bulgară mai este cunoscută și sub numele de „Abecedar cu pește” devine limpede când ajungem la ultima pagină a cărții, unde sunt reprezentate o balenă și un delfin, care au dat și numele cărții de învățătură. Cartea conține informații interesante, dar nu este un abecedar în sensul propriu al cuvântului, ci mai degrabă o mică enciclopedie, scrisă într-un stil captivant și cuprinzând o varietate de informații și povești menite să încurajeze imaginația și să dezvolte cunoștințele copiilor.
Burgas va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2032. Ca un prim pas, se înființează o fundație care să se implice în strategia și pregătirea pentru procedură. Înființarea acesteia a fost aprobată astăzi de consiliul municipal,..
La Institutul Cultural Bulgar din Berlin (Leipziger Str. 114 - 115, 10117 Berlin) se deschide în această seară, la ora 19.00, expoziția "Zbor" a artistului Margarit Tsanev - Margo /1944-1969/. Desenele sunt proprietatea familiei artistului, iar..
Radioul Național Bulgar a sărbătorit 90 de ani de la înființare, printr-un concert de gală la Opera din Sofia, cu participarea tuturor ansamblurilor sale muzicale. Înainte de eveniment, conform tradiției, în Studioul 1 al Radioului Național Bulgar,..
Orchestra de Muzică Populară a Radioului Național Bulgar, sub bagheta maestrului Dimitar Hristov, se pregătește pentru un turneu de primăvară în luna..
Artistul bulgar Stoimen Stoilov, cu o expoziție la Viena O expoziție a artistului bulgar Stoimen Stoilov va fi deschisă la Institutul Cultural Bulgar..
"Publicarea cărților ucrainene astăzi" va fi subiectul unei discuții cu scriitoarea ucraineană Natalia Matolinets și traducătoarea Rayna Kamberova în..