Premierul interimar Dimitar Glavchev a început discuțiile cu candidații nominalizați până acum, de grupurile parlamentare, pentru funcția de eurocomisar bulgar, au confirmar pentru BNR surse guvernamentale.
Reamintim că pe 27 august, într-o scrisoare adresată grupurilor parlamentare, premierul a solicitat nominalizări până mâine, astfel încât guvernul să poată propună până vineri, președintelui Comisiei Europene, doi candidați bulgari - o femeie și un bărbat.
Există posibilitatea ca eurocomisarul bulgar să primească portofoliul Politicii Regionale, a aflat corespondentul BNR Angelina Piskova, din surse avizate. Totuși, potrivit unei alte surse, ar fi mai logic ca cel mai probabil comisar, Ekaterina Zaharieva, să primească portofoliul Extinderii sau al Comerțului Internațional. „Portofoliul ar trebui să depindă de specialitatea comisarului”, a spus el.
Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, urmează să anunțe noii comisari la mijlocul lunii septembrie. Aceștia trebuie apoi să fie audiați și aprobați de deputații europeni.
Deputații nu reușesc să aleagă un președinte al Parlamentului la a cincea încercare Încă o încercare, deja a cincea, a deputaților de a alege un președinte al Parlamentului a eșuat. Patru candidați au fost supuși la vot - Natalia Kiselova de la BSP..
Traficul camioanelor pe autostrada Marița către punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo de la frontiera bulgaro-turcă s-a normalizat. "Începând din această dimineață, nu mai există cozi de camioane care stau pe carosabil așteptând să treacă..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La ultimul vot de miercuri, 20 noiembrie, candidații care au obținut cel mai mare sprijin au fost Raya..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La..
Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii..
Deputații nu reușesc să aleagă un președinte al Parlamentului la a cincea încercare Încă o încercare, deja a cincea, a deputaților de a alege un..