Iubitorii de jazz așteaptă cu nerăbdare Festivalul Internațional A to JazZ, care are loc la începutul lunii iulie. Anul acesta, evenimentul se va desfășura în perioada 3-6 iulie 2025, din nou în Parcul de Sud 2 din Sofia.

De-a lungul anilor, A to JazZ s-a impus ca unul dintre cele mai îndrăgite și importante evenimente din viața culturală a Sofiei, atrăgând un public de peste 60.000 de persoane. Succesul său nu rezidă doar în amploarea impresionantă și programul de înaltă calitate al festivalului, ci și în misiunea sa: popularizarea jazzului și a muzicii improvizate în rândul tinerilor, promovarea unui comportament durabil și responsabil și dezvoltarea unei culturi moderne a festivalurilor în Bulgaria.
Cea de-a 14-a ediție a festivalului va prezenta 12 trupe internaționale din selecția World Music Showcase de anul acesta, alături de trei seri de festival cu artiști de jazz de talie mondială.

Artiștii bulgari oferă, de asemenea, o selecție diversă de muzică de înaltă calitate, creată de muzicieni din diferite generații.
Printre aceștia se numără tânărul trompetist Alex Vitkov, care a debutat recent cu albumul său original „Once Upon a Jazz”, și chitaristul virtuoz multi-gen Anghel Demirev. Punctul culminant al scenei locale este legendarul grup Zona C, care a revenit cu un nou album intitulat „Quantum Integrity” – rezultatul unei călătorii creative de 25 de ani.

Editat de Diliana Tracheva
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Fotografii: Festivalul A to JazZ
Unul dintre momentele muzicale importante ale sezonului este concertul Orchestrei Gipsy balKan din Barcelona (BGKO). Pe 22 octombrie, în Plovdiv, ansamblul internațional de muzicieni va susține un concert incendiar, care va depăși granițele genurilor și..
Papi Hans încălzește toamna rece cu noua sa melodie – fierbintea bachata latino-americană ”Nevinna” (Inocentă). Aceasta vine după o serie de balade și este primul single de pe viitorul său album intitulat ”Soarele”. Potrivit cântărețului, acesta va fi un..
Două tinere, Elisaveta Tașeva, cunoscută sub numele de eleeza, și Rada Ilieva, cântă de când erau mici, dar compun și propriile lor melodii originale. Acum, unite de viziunea lor comună asupra muzicii, ele prezintă melodia lor comună „Ce ne desparte”...
În 1979, serialul TV pentru copii „Filyo și Makenzen” a avut premiera pe ecranele bulgare, în regia lui Dimitar Petrov și Vladislav Ikonomov, cu scenariul..