Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sindicatele au definit bugetul drept unul de compromis, dar posibil

Plamen Dimitrov
Foto: BTA

În ședința de ieri, guvernul a aprobat proiectul de buget de stat pentru 2026, care, în mod fără precedent, nu a primit sprijinul angajatorilor.

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Bulgariei, Țvetan Simeonov, depunerea bugetului fără aprobarea Consiliului Național pentru Cooperare Tripartită va avea un ecou nefavorabil în UE.

„În linii mari – la întrebarea „Este bun bugetul?”, răspunsul meu este „Nu”. Dar întrebarea esențială este: „Este posibil un alt buget?” Sunt sigur că nu există om care să spună că, în această situație geopolitică și politico-națională, un alt buget ar fi posibil”, a comentat premierul Rosen Jeliazkov despre buget.

Confederația Sindicală Independentă din Bulgaria (unul dintre cele două mari sindicate din țară) a definit proiectul drept posibil și obținut prin compromis, deoarece contribuția majorată pentru pensie va fi împărțită între mediul de afaceri și angajați.

Președintele sindicatului, Plamen Dimitrov, a comentat că remunerările din sectorul public vor crește cu mai mult de 5%.

Dar există câteva sectoare – în Ministerul Muncii și Politicii Sociale, Agenția de venituri (NAP) și Institutul Național de Asigurări Sociale (NOI) – care rămân la 5%, ceea ce, în opinia lui, este scandalos.

Plamen Dimitrov a mai explicat că creșterea costului de trai până la sfârșitul anului 2026 ar putea ajunge și la circa zece procente.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria se numără printre țările UE cu cel mai mare procent de lucrători expuși riscului de sărăcie

În 2024, 8,2% dintre persoanele cu vârsta de peste 18 ani care au declarat că lucrează (fie ca angajați, fie ca lucrători independenți) în UE erau expuse riscului de sărăcie, potrivit datelor Eurostat, citate de canalul Horizont al BNR. În Bulgaria,..

publicat în 03.11.2025 la 17:45
Valdis Dombrovskis

Din cauza întârzierii reformelor anticorupție, UE ar putea tăia fonduri pentru Bulgaria

Teoretic, Bulgaria ar putea solicita și a treia tranșă de plată din Planul de Redresare și Reziliență până la sfârșitul anului 2025, a declarat într-un interviu pentru BNR comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis. El a precizat că..

publicat în 03.11.2025 la 11:30
Levon Hampartzoumian

Euro nu va modifica prețurile imobiliare după 1 ianuarie 2026

Euro nu va modifica prețurile imobiliare după 1 ianuarie 2026 Piața imobiliară din Bulgaria se află de mult timp în zona euro. Prețurile nu vor suferi modificări semnificative după introducerea monedei comune. Acest lucru a fost afirmat de finanțistul..

publicat în 31.10.2025 la 17:00