Cu o slujbă de sfințire a apei în fața bisericii Sf. Sofia și o ceremonie oficială de înălțare a drapelului orașului, a început sărbătoarea ocazionată de Ziua orașului Sofia – 17 septembrie.
"Sofia este spiritul liber îndrăzneț și ambiția că putem face mai mult și mai bine", a declarat în discursul său, primarul Sofiei, d-na Yordanka Fandakova, subliniind și că Sofia este singurul oraș din Bulgaria care crește. La eveniment au participat membri ai Consiliului Municipal din Sofia, Ministrul Apărării, Dimitar Stoyanov, personalități publice și diplomați.
Regizorul și scenaristul Angel Wagenstein a primit Premiul special al Municipalității Sofia pentru contribuția de o viață la dezvoltarea culturii. Doisprezece artiști din diferite domenii au fost premiați în cadrul unei ceremonii la Galeria de Artă a orașului Sofia.
Programul de sărbătorire a Zilei Sofiei a inclus expoziții, ateliere pentru copii, concerte, discuții și un tur al orașului "Pe calea înțelepciunii - Sofia". Toate instituțiile culturale ale municipalității au putut fi vizitate gratuit.
Tot pe data de 17 septembrie s-a comemorat și memoria sfinților martiri Sofia, Credință, Speranță și Iubire.Prim-ministrul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, l-a acuzat pe jurnalistul macedonean de origine bulgară Vladimir Perev, care a fost atacat, că a înscenat incidentul și s-a autolezat, a raportat BGNES. Pe 21 noiembrie, într-un magazin din..
Plovdiv va oferi concertele, târgurile și un parc de gheață pentru sărbătorile de Crăciun și Anul Nou cetățenilor și oaspeților săi, a anunțat municipalitatea. Primarul Kostadin Dimitrov va aprinde bradul de Crăciun în fața clădirii Primăriei Plovdiv pe..
„Soluțiile pentru realizarea păcii în Ucraina trebuie să se bazeze pe principiile fundamentale ale Cartei ONU, precum suveranitatea, independența și integritatea teritorială.” Acest lucru a fost declarat de ministrul bulgar de externe Gheorg Gheorghiev..