La Stara Zagora va avea loc astăzi un forum cu tema "Turismul de pelerinaj în Bulgaria - perspective de dezvoltare". Principala temă a dezbaterii este atragerea turiștilor la Muzeul de Religii din Stara Zagora, singurul muzeu de acest tip în Bulgaria în care sunt expuse obiecte de cult locale, bine conservate, din diferite epoci.
În Bulgaria există peste 4000 de lăcașuri de cult în care se poate practica turismul religios și de pelerinaj. Printre acestea se numără Biserica „Sf. Maria Buna Vestire” din orașul Asenovgrad, cunoscută sub numele de Biserica cu pești. Aici este adăpostită o icoană a Sfintei Fecioare Maria scufundată într-un mic bazin în care înoată pești.
Sursă foto: Atanas Zhekov
Veliko Târnovo întâmpină Învierea lui Hristos în Cetatea Țareveț Cetățenii și oaspeții din Veliko Tarnovo vor întâmpina Învierea lui Hristos în Cetatea Țareveț. Porțile Țareveț vor fi deschise la ora 22:30 în Sâmbăta Mare, iar o oră mai târziu va..
În acest an, creștinii ortodocși și catolici vor sărbători împreună Învierea lui Hristos. La aceeași dată, întreaga lume creștină își va îndrepta privirea spre mormântul gol și va încerca, în măsura posibilităților sale, să empatizeze cu uimirea femeilor..
"Poate că credința, rugăciunea sau religia, pe care le găsim în diferite moduri, aduc un sentiment de umilință.Dar este, de asemenea, o călătorie spre sine, spre autoperfecționare și autodescoperire”, spune Doc. Dr. Arsenia Ivanova, actriță, doctor în..