Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Rumen Radev: Pentru a depăși numeroasele provocări ale Europei este nevoie de dialog

Președintele bulgar Rumen Radev
Foto: EPA/BGNES

"Numeroasele provocări, depășirea crizei economice și energetice, gestionarea presiunii migratorii, atenuarea riscului războiului condus de Rusia în Ucraina necesită eforturi comune nu numai din partea statelor membre ale UE, ci și din partea tuturor țărilor de pe Bătrânul Continent și din spațiul european lărgit. Acest lucru înseamnă dialog, coordonare și căutarea de soluții comune." Iată ce le-a spus președintele Rumen Radev jurnaliștilor de la Praga. Șeful nostru de stat se află în Republica Cehă pentru discuții despre energie și economie în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene, o inițiativă franceză care a reunit UE și 17 țări din vecinătatea estică, cum ar fi Ucraina și Republica Moldova, precum și din Balcanii de Vest, pentru a discuta probleme de securitate. Întâlnirea a fost foarte apreciată de președintele bulgar.

În cadrul forumului, Radev s-a întâlnit cu omologul său turc, Recep Erdoğan, cu care a discutat despre cooperarea în sectorul energetic și despre lupta împotriva presiunii migratorii, transmite corespondentul nostru Mira Stefanova.

"Turcia este partenerul, vecinul și aliatul nostru foarte important. Mai ales într-o perioadă de criză energetică atât de gravă, este important pentru Bulgaria să dezvolte relațiile noastre în domeniul energetic. Până în prezent, singurul gaz sigur, cu un contract clar pe termen lung, este cel din Azerbaidjan, care trece prin Turcia. De asemenea, este important și rolul Turciei în asigurarea de sloturi pentru petroliere la terminalele lor de gaz lichefiat. Știți că Bulgaria a întârziat foarte mult în obținerea acestor sloturi. Acest lucru ar fi trebuit să se facă în primăvară", a spus Radev.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Rumen Radev

Președintele Radev: Societatea se așteaptă ca politicienii să apere interesele naționale

Criza politică poate fi depășită doar prin revenirea principiilor în politică. Partidele trebuie să înțeleagă clar că credibilitatea lor este cheia succesului lor, a declarat președintele Rumen Radev jurnaliștilor cu ocazia viitoarelor alegeri.  Potrivit..

publicat în 12.09.2024 la 14:45

28 de partide și 11 coaliții s-au înregistrat pentru alegeri

Pentru viitoarele alegeri anticipate din 27 octombrie, 28 de partide și 11 coaliții au depus documente de participare.  Campania electorală pentru cel de-a șaptelea scrutin parlamentar în patru ani, va începe pe 27 septembrie.  Comisia Centrala a..

publicat în 12.09.2024 la 11:30

Instanța permite DPS - Noul Început al lui Delian Peevski să participe în alegeri

Curtea Supremă Administrativă a anulat ca ilegal refuzul Comisiei Electorale Centrale de a înregistra coaliția Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți - Noul Început (una dintre cele două fracțiuni ale DPS) pentru alegerile parlamentare din 27 octombrie..

publicat în 11.09.2024 la 17:00