Născută în orașul Pernik, Maria Lozanova-Buzincu și-a făcut studiile la Școala Națională de Dans din Sofia. Timp de 9 ani a fost apoi, balerină la Opera Națională din capitala Bulgariei, iar în 2011 s-a stabilit în România. Inițial la București, unde a dansat în corpul de balet al Operei Naționale, iar acum este prim-balerină la Opera Națională din Iași.
„Mă simt acasă în ambele țări” a mărturisit ea într-un interviu, în care a mai povestit cum a ajuns în România, care i-au fost cele mai mari provocări și cum se simte acolo.
De ce România?
Am ajuns cu totul întâmplător în România. Mai în glumă, mai în serios am depus documentele pentru un post de balerină la Opera Națională din București. M-au invitat la audiție și am fost admisă. Așa am ajuns să locuiesc și să profesez în România. Doi am dansat pe scena Operei din București! A fost minunat. În timpul acesta, însă, m-am cunoscut cu soțul meu, care era prim solist balerin al Operei Naționale din Iași. Ne-am gândit împreună și am decis să locuim în Iași. Orașul s-a dovedit a fi minunat. Sunt foarte bucuroasă de alegerea făcută.

Care au fost principalele provocări la început de drum și cum le-ai depășit?
Provocarea cea mai mare a fost chiar înainte să plec. Multă lume îmi spunea că România e o țară periculoasă și că se întâmplă multe lucruri neplăcute. Însă nu a fost deloc așa. Mă bucur tare mult că le-am dovedit tuturor contrariul.
Prin ce se aseamănă și prin ce se deosebesc românii și bulgarii?
Pentru mine bulgarii și românii se aseamănă foarte mult. Ca mentalitate, obiceiuri. Chiar și în gastronomie. Eu mă simt acasă în ambele țări, iar uneori, parcă nici nu realizez să sunt două țări diferite.
O diferență ar fi în atitudinea românilor față de religie și biserică. Ei sunt mult mai credincioși decât noi și respectă cu strictețe sărbătorile religioase.

Ce destinații turistice recomanzi în Bulgaria?
Orașele mele preferate, pe care le recomand cu căldură oricărui român care vizitează Bulgaria sunt Veliko Târnovo și Plovdiv. Foarte frumos este și litoralul bulgăresc al Mării Negre.
Și nu ratați capitala țării, Sofia! Este un oraș minunat!

Cartea „Istoria bulgarilor din Târgoviște” are ca scop afirmarea identității comunității bulgare din orașul românesc Târgoviște și prezentarea evoluției sale socio-economice și culturale. Acest lucru a fost declarat de Lucia Costache, una dintre autorii..
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, în perioada 04 noiembrie 2025, ora 09:00 – 05 noiembrie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare..
Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Muzeul Regional de Istorie din Varna – Bulgaria, invită publicul la vernisajul expoziției „Călătoria în lumea de dincolo. Ritualuri funerare din vremuri străvechi în regiunea Varna”, eveniment care va avea..