Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

150 de edituri bulgărești cu peste 300 de titluri participă la Târgul de Carte de la Frankfurt

Foto: Facebook /@BulgarianBookAssociation

Între 19 și 23 octombrie, Frankfurt găzduiește tradiționalul Târg Internațional de Carte, considerat cel mai mare târg de carte din lume. La ediția din acest an participă 7.500 de expozanți, iar până la sfârșitul săptămânii sunt așteptați să participe la eveniment 285.000 de profesioniști din industrie.

Anul acesta, Bulgaria este reprezentată de peste 150 de edituri. Vizitatorii standului bulgar B88, situat în sala 4.0, pot face cunoștință cu cele mai bune exemple ale literaturii noastre clasice și contemporane. Sunt prezentate peste 300 de titluri, inclusiv cărțile premiate și nominalizate în ultimii doi ani.

Duminică (23.10), la ora 11.30, reprezentanți ai Asociației bulgare a cărții (BBA), care organizează participarea noastră, se vor întâlni cu copii din școlile bulgare din Frankfurt și Mainz, iar evenimentul se va încheia cu o lectură literară în cadrul campaniei #CauseLiteracy.

"Oriunde există un bulgar - există o carte, o limbă și o cultură bulgară. Cred că datele alarmante din ultimii ani în ceea ce privește alfabetizarea sunt doar un obstacol temporar, care poate fi depășit prin aprinderea dragostei pentru lectură, precum și prin programul național #CauseLiteracy"- a declarat președintele ABC Desislava Alexieva la deschiderea forumului.

În cadrul târgului de la Frankfurt, sunt oferite, de asemenea, oportunități pentru întâlniri între profesioniștii bulgari și străini din domeniul editării de carte. Participanții la forum vor discuta aspecte legate de drepturile de autor pe internet, colaborarea cu bibliotecile și cititorii, inițiativele legislative ale UE și, nu în ultimul rând, TVA zero pentru cărți, recomandată de o directivă a Comisiei Europene la începutul acestui an.

Compilat de Veneta Nikolova




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Grupul de dans balcanic Phoenix din Basel invită iubitorii dansului popular la un training online

Grupul de dans balcanic Phoenix din Basel invită iubitorii dansului popular la un training online Grupul de dansuri balcanice Phoenix, cu sediul în Basel , Elveția, invită iubitorii de dansuri populare să exerseze în cadrul noului său sezon de..

publicat în 09.09.2024 la 15:15

La Sofia se deschide ”Aleea cărților”

De astăzi și până pe 15 septembrie, bulevardul Vitosha și parcul din fața Palatului Național al Culturii, din Sofia, se transformă într-o imensă librărie în aer liber. Această nouă ediție a „Aleii cărții”, organizată de Asociația Bulgară a Cărții,..

publicat în 09.09.2024 la 08:30

Festivalul de artă stradală animă orașul Plovdiv

Emblematica stradă Ivan Vazov din Plovdiv, al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, prinde viață între 5 și 8 septembrie pentru o nouă ediție a Festivalului de artă stradală Station Street Festival.  Programul include concerte, diverse zone de jocuri, un..

publicat în 05.09.2024 la 09:30