Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Creștere spectaculoasă a numărului de turiști străini în Sofia

Foto: Sofia Free Tour

Cu 90% a crescut numărul turiștilor străini în Sofia, față de 2021, a anunțat Directorul Companiei de Turism a municipiului Sofia, Ivo Marinov. Sejurul mediu al turiștilor străini în capitala Bulgariei, este de aproximativ 3 zile. Cei mai numeroși sunt oaspeții din Germania, Israel, România, Italia, Marea Britanie și Spania.

În acest scop, municipalitatea a dezvoltat produse turistice- trasee care nu implică colaborarea cu agenții de turism.

Acestea pot fi găsite sub formă de broșuri și hărți, precum „Descoperă păsările din Sofia”, prin care se pot observa peste 250 de specii de păsări în trei mari parcuri din Sofia, „Harta vinului în Sofia”, care include producători și baruri speciale pentru degustări de vinuri.

Există și o hartă a traseelor de artă tip graffiti, în care sunt marcate locurile unde există artă stradală profesional creată.

În acest moment se elaborează Harta moștenirii arhitecturale din perioada de după 1945, Harta arborilor seculari din Sofia și cea a berăriilor artizanale. 




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Fondul de stat „Bulgaria astăzi și mâine” va introduce un brand turistic unic pentru țară

Guvernul va crea o structură centralizată care să gestioneze construirea și impunerea unui brand unic pentru Bulgaria, cu scopul de a îmbunătăți imaginea internațională a țării. Acest lucru este prevăzut în programul legislativ adoptat de Consiliul de..

publicat în 13.08.2025 la 12:30

Priviți în această seară ploaia de meteoriți Perseide deasupra Bulgariei!

Între 12 și 13 august 2025, cerul Bulgariei va oferi unul dintre cele mai spectaculoase spectacole naturale: apogeul ploii de meteoriți Perseide. Zeci de „stele căzătoare” pe oră sunt așteptate să lumineze întunericul — un moment ideal pentru fanii..

publicat în 12.08.2025 la 19:15

Elevii bulgari din Napoli încheie turul Bulgariei cu o vizită la Perperikon

În ultima zi a excursiei educaționale de cinci zile în Bulgaria, elevii școlii bulgare „Bulgarce” din Napoli, Italia, au vizitat situl arheologic Perperikon. Excursia a fost organizată de Ministerul Educației și Științei în cadrul Programului Național..

publicat în 11.08.2025 la 15:30