Încetinirea investițiilor și a creșterii economice, pandemie, recesiune, redresare rapidă, instabilitate politică, război în Ucraina, criză energetică pe Bătrânul Continent. În această ordine urmează provocările care au schimbat harta economică și socială a țării noastre în ultimul deceniu.
Institutul pentru Economie de Piață a prezentat studiul anual "Profiluri regionale: indicatori de dezvoltare - 2022", care înregistrează starea celor 28 de regiuni din țară în funcție de 68 de indicatori.
"În ultimii 4-5 ani, am trecut prin evoluții destul de turbulente", spune economistul Petar Ganev, "Am acumulat ani destul de volatili pentru economie, dar în același timp disparitățile regionale rămân - decalajul dintre cei mari și cei mici, dintre capitală și toți ceilalți, dintre nord și sud."
Specialistul dă ca exemplu dimensiunea mai mare a centrelor economice din sudul țării și conectivitatea mai bună a acestora, ceea ce le conferă un avantaj față de nordul țării.
"Această axă reprezentată de Sofia, Plovdiv, Stara Zagora, Burgas - acestea sunt centre relativ puternice și mari, care sunt bine conectate - continuă Peter Ganev - În timp ce în nord nu este cazul - există doar Varna și câteva centre mai mici în ceea ce privește greutatea economic-financiară. Cu toate acestea, văd că există un potențial care poate fi deblocat.
În Sofia, Plovdiv și Varna, mulți indicatori se îmbunătățesc, inclusiv cei demografici, datorită afluxului de persoane care au trecut prin universități și ocupă locurile de muncă vacante din aceste orașe. Totuși, marea întrebare este dacă acest lucru se va întâmpla și în unele centre secundare, cum ar fi Ruse, Veliko Târnovo, Stara Zagora, unde nu există un astfel de aflux de persoane. Tinerii de acolo tind încă să plece în străinătate sau în marile orașe."
Aproape fiecare regiune are performanțe bune într-un anumit domeniu, arată cercetările institutului. De exemplu, educația în Smolyan este la un nivel bun, asistența medicală în Plevna, la fel și activitatea economică în regiunea Sofia. Iar al doilea oraș ca mărime din țară - Plovdiv, rămâne pe primele poziții în ceea ce privește dezvoltarea economică, o educație bună, ocuparea forței de muncă și venituri la un nivel relativ ridicat pentru țara noastră.
Cea mai mare provocare, însă, este reprezentată de situația demografică. Recensământul din 2021 confirmă tendința de diminuare a "capitalului uman" - 20 dintre raioane au pierdut cel puțin o cincime din forța de muncă.
"Lipsa de adaptare la o populație în scădere continuă să aibă un impact direct asupra furnizării de servicii publice (educație, sănătate, poliție etc.) și asupra capacității sectorului privat de a angaja forță de muncă", se arată într-una dintre concluziile studiului.
Și cum țara noastră ar putea intra în noul an fără un nou buget, din cauza improbabilității formării unui cabinet normal, Petar Ganev subliniază care sunt grupurile sociale care vor avea cel mai mult de suferit.
"Aceștia sunt oamenii care așteaptă soluții concrete din partea statului - care au salariul minim, care primesc pensii - spune economistul. - În ceea ce privește pensionarii, dacă există schimbări, acestea au loc de obicei începând cu luna iulie, așa că nu sunt neapărat perdanți. Chiar dacă am avea un buget normal, poate că de la 1 ianuarie nu ar mai exista o actualizare a pensiilor. Cu toate acestea, pentru persoanele care primesc salariul minim - cu un cabinet și un buget regulat, venitul lor ar fi fost, cel mai probabil, majorat. Așadar, există grupuri pentru care este cu siguranță mai avantajos să aibă un buget, să aibă stabilitate. Inclusiv angajatorii și sindicaliștii care preferă să aibă un cadru gata făcut în care să lucreze."
Text. Diana Țankova /interviu realizat de Antonia Popova, BNR Plovdiv/
Fotografii: Asociația Industrială Bulgară, BGNES, arhivă
Bulgaria și România domină sectorul serviciilor de afaceri externalizate în Europa de Sud-Est Bulgaria și România continuă să domine sectorul serviciilor de afaceri externalizate în Europa de Sud-Est, Bucureștiul și Sofia găzduind 43% din furnizorii..
În următorii patru ani, captura permisă pentru calcan în Bulgaria se va situa în intervalul de 82,5 tone. Aceasta reprezintă cu 10% mai mult în comparație cu captura permisă actuală, afirmă Ministerul Agriculturii și Alimentației. Aceeași cotă a fost..
Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov, a declarat în cadrul unui briefing că nici el, nici Ministerul Energiei nu au avut informații despre vânzarea Lukoil Neftohim Burgas. Ieri, Financial Times, citând surse proprii, a raportat că gigantul..
În următorii patru ani, captura permisă pentru calcan în Bulgaria se va situa în intervalul de 82,5 tone. Aceasta reprezintă cu 10% mai mult în comparație..
Bulgaria și România domină sectorul serviciilor de afaceri externalizate în Europa de Sud-Est Bulgaria și România continuă să domine sectorul..