Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Un spectacol grandios va reaminti istoria glorioasă a gimnasticii ritmice bulgare

Foto: BGNEs-arhivă

Fetele tinere și adulte, care încă răsfoiesc caietele cu tăieturi de ziar, fotografii și amintiri ale unui alt triumf, vor retrăi alături de idolii lor cei 70 de ani glorioși din istoria gimnasticii ritmice bulgare. Ei vor face un fel de călătorie în timp pentru a simți din nou emoțiile copilăriei - de la cea mai pură suferință la exaltare și extaz.

Federația Bulgară de Gimnastică Ritmică va organiza un concert de gală duminică (27.11) în Sala 1 a Palatului Național de Cultură pentru a spune povestea călătoriei de până acum. Urcușuri, coborâșuri, greșeli,nedreptăți, speranțe - la fel ca în viața umană, există un pic din toate pe parcurs.

"Deoarece este o aniversare foarte serioasă, am decis să o sărbătorim printr-o celebrare solemnă", a declarat Rosina Atanasova, secretarul general al Federației Bulgare de Gimnastică RItmică, pentru Radio Bulgaria.

Ideea este de a face o retrospectivă a sportului în toți acești ani. Evenimentul va fi găzduit de campioana olimpică Simona Diankova și va cuprinde artiști de operă, precum și gimnaste de la echipele naționale și copii de la cluburi din întreaga țară."

Președinta Federației, Iliana Raeva, se mărginește la cuvinte despre ceea ce îi așteaptă pe spectatori.

"Voi spune doar că va fi ceva foarte diferit de tot ceea ce s-a întâmplat până acum, ceva ce cu siguranță nu-ți imaginezi ca un spectacol de acest gen", spune ea, "Dar cel mai bun lucru este că veți vedea pe viu multe dintre eroinele, protagonistele din acești 70 de ani. Din păcate, vor lipsi destui, pentru că mulți dintre ei locuiesc în străinătate, iar unii dintre primii - cei care au făcut traseul - nu mai sunt printre noi, dar au lăsat spiritul lor puternic în sălile de gimnastică. Va fi foarte interesant, foarte surprinzător."

Cu siguranță, invitații de onoare la concertul de gală vor fi tripla campioană mondială Maria Ghigova și Maria Petrova, antrenoarele Neșka Robeva și Ina Ananieva, Fetele de Diamant - campioane olimpice la ansamblu, care vor prezenta propriul spectacol.

Vera Marinova, cea mai competentă comentatoare, care a trăit la fața locului emoțiile de pe covorul de gimnastică, va fi însărcinată cu rolul unui fel de narator. Ea va "readuce" amintiri, dar și povești neștiute, în timp ce pe marele ecran vor apărea imagini din filmul BNT, creat pentru aniversarea gimnasticii ritmice bulgare.

Spectacolul se va încheia cu reprezentațiile gimnastelor pe care fanii lor entuziaști își pun speranțele pentru o medalie olimpică de aur la Paris. În prezent, fetele lucrează la noile lor compoziții, care, potrivit Ilianei Raeva, vor fi punctul culminant al gimnasticii ritmice mondiale în anul următor. "Facem rutine extrem de puternice din toate punctele de vedere - ca și compoziții, ca și impact, ca și artistic, ca și dificultate", asigură ea.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Mii de oameni comemorează 148 de ani de la Răscoala din Aprilie la Oboriște

Mii de bulgari au luat parte la comemorarea națională în zona istorică Oboriște din regiunea Pazargik, unde a avut loc prima sesiune a primei Adunări Naționale Bulgare în aprilie 1876. Deputații acesteia au decis să proclame Răscoala din Aprilie...

publicat în 02.05.2024 la 17:45

Tinerii bulgari vor determina cel mai puternic ou vopsit la Bosilegrad

Simbolul Paștelui - un ou vopsit în roșu și în tot felul de alte culori, este recunoscut de mult timp ca un simbol al Bosilegradului. Orașul sârbesc, care se află practic lângă graniță, este locuit în principal de etnici bulgari, care organizează de mai..

publicat în 02.05.2024 la 15:30

Un nou spital privat pentru copii ar agrava problema deficitului de personal, spune un avocat

Decizia Cabinetului de miniștri de a înființa un spital privat pentru copii, care a fost anulată aseară, a fost luată în condiții de blackout informațional, a declarat pentru BNR avocata Maria Șarkova, membră a Consiliului Public pentru Construcția..

publicat în 02.05.2024 la 14:45