Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Îl cinstim pe Sf. Andrei - a propovăduit creștinismul în ținuturile Bulgariei de astăzi

Sf. Andrei
Foto: pravoslavieto.com

Sfântul Andrei. Apostolul Andrei cel Întâi chemat se numără printre cei mai venerați sfinți din țara noastră, iar ziua lui - 30 noiembrie - este o mare sărbătoare bisericească și națională. Potrivit cercetătorilor, în secolul I, apostolul a predicat în ținuturile bulgărești de astăzi. El a fost venerat și de compatrioții noștri care au emigrat în Italia în secolul al VII-lea.

Pe 30 noiembrie, Andrei, Andreea, Andrian, Andriana, Parvan și alții își sărbătoresc ziua numelui. Deoarece în limba greacă Andrei înseamnă curajos, bărbătesc, viteaz, în această zi sunt sărbătoriți și oamenii care poartă numele de Viteazul.

În ideile populare, de Sfântul Andrei ziua începe să crească cât un bob (mei, porumb, orz). Este, de asemenea, începutul obiceiurilor și ritualurilor de iarnă pentru sănătate și fertilitate. În ajunul sărbătorii, femeile fierbeau (neapărat într-o oală nouă) diverse cereale, iar dimineața aruncau o parte din ele în coșul de fum - pentru ca recoltele să fie mari. Din grânele rămase le dădeau tuturor celor din familie. În multe zone, sărbătoarea este numită Ziua Ursului, din cauza credinței că Sf. Andrei este un maestru al urșilor. În legendele populare, acesta reușea întotdeauna să îmblânzească sau să învingă ursul, să-l înhame la plug și astfel să-și lucreze câmpul.

Cândva, până toamna târziu, oamenii-urs umblau prin sate, conducând urși dresați. Animalele își executau dansul lor stângaci în sunet de cântec, de obicei acompaniat de o cimpoiță. Oamenii îi invitau în curțile caselor lor, deoarece se credea că astfel vor aduce zăpadă groasă și o recoltă bună.

Aici puteți asculta un cântec similar - o înregistrare autentică unică, realizată la începutul secolului XX. E un cântec interpretat de Gheorghi Stanev:



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Patriarhul bulgar Daniel va oficia o liturghie patriarhală în satul Yachinovo, un eveniment istoric pentru localnici

Patriarhul Bulgariei, Daniel, va oficia sâmbătă, 26 iulie, o liturghie patriarhală în satul Yachinovo, comuna Dupnitsa, a anunțat agenția BTA. Evenimentul, care va avea loc la biserica „Sfânta Petca”, este considerat de localnici un moment cu totul..

publicat în 23.07.2025 la 10:30

La mănăstirea Rila a fost sărbătorită aniversarea întronării Patriarhului Daniil

Aniversarea întronării Patriarhului Bulgar Daniil a fost sărbătorită astăzi în Mănăstirea Rila. Sute de credincioși, clerici și oficiali s-au adunat la sfânta mănăstire dis-de-dimineață pentru a comemora aniversarea urcării sale pe tronul patriarhal...

publicat în 02.07.2025 la 11:30

Sărbătorim Sânzienele

Pe 24 iunie sărbătorim nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută sub numele popular de Sânziene. După Preasfânta Fecioară Maria, pentru creștini Sfântul Ioan Precursorul este cel mai venerat dintre cei născuți din femei. În calendarul ortodox..

publicat în 24.06.2025 la 09:00