Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Expoziție comună de fotografii despre drumul european parcurs de România și Bulgaria

AGERPRES și BTA, cele două agenții naționale de presă din România, și Bulgaria au inaugurat o expoziție comună de fotografii care redau drumul european comun al celor două țări.

"Bulgaria şi România sunt extrem de apropiate una de cealaltă. Frontiera noastră comună are o lungime de peste 600 km, deşi există doar două poduri peste Dunăre. Această expoziţie ar putea da impresia greşită că relaţiile noastre datează de acum 30 de ani. Adevărul este că oamenii care au trăit pe pământurile noastre au fost legaţi încă de pe vremea dacilor şi a tracilor, care erau vecini. În Evul Mediu, aveam multe lucruri impresionante în comun. În mai 2022, Biserica Ortodoxă Română a canonizat o regină bulgară, soţia ţarului bulgar Ivan Alexandru şi mama celor patru copii ai săi, ca sfântă româncă, Sfânta Teofana", a declarat Kiril Vâlcev în deschiderea evenimentului.

Evenimentul marchează cea de-a 30-a aniversare a semnării Tratatului de prietenie, cooperare şi bună vecinătate între cele două ţări şi cea de-a 15-a aniversare a aderării lor la UE, și s-a bucurat de prezența Directorului general al BTA, Kiril Vâlcev, Directorul general al AGERPRES, Claudia-Victoria Nicolae, E.S Ambasadorul României la Sofia, Brânduşa Ioana Predescu, reprezentanți ai Ministerului bulgar de Externe, studenți de limba şi literatura română de la Universitatea din Sofia şi elevi de la Liceul Mihai Eminescu din Sofia și alți invitați.


Într-o declarație pentru BNR/Radio Bulgaria, Kiril Vâlcev a menționat ”BTA și Agerpres au o relație de lungă durată. Expoziția pe care o inaugurăm astăzi cuprinde 30 de fotografii, câte 15 de la fiecare dintre cele două agenții, pentru cei 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Bulgaria și România în 1992. Am colaborat în ultimii 15 ani în UE și asta se vede și din fotografii”. 

Într-o declarație pentru BNR ea a completat: „Avem nevoie să ne cunoaștem mult mai bine, noi românii și bulgarii. Încă nu știm în profunzime multe detalii legate de cultura, de educație. Avem informații la nivel macro, însă, atunci când intrăm în profunzime, se pare că avem lipsuri. Și asta ne dorim (n. red „prin colaborarea cu BTA”): să aprofundăm o cunoaștere mult mai aplicată între cele două popoare”.

Foto: Iulia Bahovski



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Corul de Copii al Radiodifuziunii Bulgare și Corul de Copii Radio România vor concerta împreună la București

Joi, 29 februarie 2024 (de la 19.00), CORUL DE COPII RADIO vă invită - la Sala Radio - la un concert extraordinar prezentat alături de CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII BULGARE (Children’s Choir of the Bulgarian National Radio). În cadrul unui..

publicat în 23.02.2024 la 21:28
E.S. Brândușa Predescu și consolul onorofic român la Plovdiv Dimitar Beleliev

A fost aprobată oficial inființarea consulatului României la Plovdiv

La 21 februarie 2024, ambasadorul României la Sofia a înmânat Exequatur-ul eliberat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria prin care este aprobată înființarea Consulatului României la Plovdiv și numirea domnului Dimitar Kirilov Beleliev..

publicat în 22.02.2024 la 14:15

„Obiectivele și etapele de aderare ale Bulgariei și României la OCDE sunt foarte asemănătoare”

”Prin aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), România se va alătura comunității țărilor dezvoltate”, a declarat d-na Brândușa Predescu, ambasadorul României în Bulgaria, citată de BTA. Declarația a fost făcută în cadrul..

publicat în 21.02.2024 la 14:30