Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

În ciuda fluxului mare de migranți, Bulgaria reușește să reziste presiunii

Foto: BGNES

Statul bulgar a mobilizat toate resursele disponibile pentru a rezista presiunii puternice a migrației la frontieră.

Într-o discuție telefonică purtată ieri cu cancelarul austriac Karl Nehammer, președintele Rumen Radev a remarcat că fluxul de imigranți în Bulgaria a crescut de câteva ori față de anul trecut. Șeful statului bulgar a subliniat că, în ciuda volumului de muncă și a epuizării, polițiștii care asigură paza frontierei fac față presiunii. Patrule de asistență și mijloace tehnice au fost trimise la frontieră, au fost detașați ofițeri de poliție suplimentari, precum și militari bulgari. 

Radev a subliniat că Bulgaria este recunoscătoare pentru sprijinul acordat de Uniunea Europeană, dar se așteaptă ca recunoașterea realizărilor și a solidarității prin aderarea Bulgariei la Schengen să se facă fără întârziere. Conform Președintelui Radev, blocarea aderării Bulgariei la Schengen va avea efect de demotivare a polițiștilor de frontieră care continuă să-și îndeplinească cu profesionalism, atribuțiile de serviciu.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Potrivit Eurobarometrului, bulgarii rămân divizați cu privire la adoptarea monedei euro

Sprijinul pentru zona euro în Bulgaria a crescut cu 9 puncte, ajungând la 46%, potrivit datelor din ediția de toamnă a sondajului Eurobarometru Standard.Sondajul a fost realizat între 11 octombrie și 1 noiembrie 2024. Cu toate acestea, țara rămâne..

publicat în 17.12.2024 la 16:15

Bulgaria va continua să acorde asistență militară Ucrainei

Bulgaria va continua să acorde asistență militară Ucrainei, a declarat ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, la o întâlnire cu ambasadorul Ucrainei în Bulgaria, Olesya Ilashchuk, a anunțat Ministerul Apărării.Ministrul Zapryannov și-a dorit..

publicat în 17.12.2024 la 14:45

Astăzi se decernează premiul "Polițistul anului"

Pentru a 31-a oară, astăzi la Sofia va avea loc ceremonia " Polițistul anului".  Ministrul de interne Atanas Ilkov și conducerea Ministerului de Interne vor premia ofițerii și cadrele de poliție care au dat dovadă de înalt profesionalism în..

publicat în 17.12.2024 la 11:00