Prof. Nikolai Gabrovski, care a fost nominializat pentru prim-ministru se va întâlni astăzi cu reprezentanți ai BSP și ai Bulgariei Democratice (BD) în încercarea de a obține sprijin parlamentar pentru proiectul său de cabinet. Pozițiile celor două forțe de opoziție rămân însă neschimbate și vor vota împotriva unui guvern cu mandatul GERB-BDS.
"În ciuda tuturor speculațiilor că BSP și GERB au ajuns la o înțelegere, vom merge mâine să-i spunem: "Vă respectăm ca profesor și medic, dar nu vă susținem nici pe dumneavoastră, nici guvernul propus de dumneavoastră, pentru că în spatele lui se află GERB și Boiko Borisov", a declarat liderul BSP, Kornelia Ninova.
La rândul său, copreședintele BD, Atanas Atanasov, a comentat: "Vom avea o întâlnire cu el pentru a-i explica de ce nu-l putem susține - din cauza practicilor corupte ale guvernului Borissov, deoarece este un reprezentant și este propus de GERB".
Întâlnirile vor avea loc în clădirea Adunării Naționale.
Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii fundamentale de cea de-a 49-a Adunare Națională. Acestea se referă la eliminarea interdicției privind dubla..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru construcția accelerată a Coridorului 8 de transport. Cei doi au avut o întrevedere bilaterală în..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru Management și resurse, Richard Verma. În cadrul întrevederii, a fost discutat parteneriatul strategic..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru..
Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii..