Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Este nevoie de o campanie explicativă pentru intrarea Bulgariei în zona euro

Foto: eurozone.dir.bg

În deschiderea conferinței "Bulgaria în zona euro", vicepreședintele Iliana Iotova a solicitat o campanie de explicații pentru a răspunde întrebărilor și temerilor oamenilor cu privire la efectele introducerii monedei euro în Bulgaria. În cuvintele ei, lipsa de informații creează un mediu propice scepticismului și teoriilor conspirației. Acesta este motivul pentru care 56% dintre bulgari au îndoieli foarte serioase cu privire la euro, a declarat vicepreședintele, citând un sondaj Gallup.

Conferința a fost însoțită de un protest organizat de partidul Renaștere. Kostadin Kostadinov și deputații din partid au fost lăsați să intre în sală pentru discuții, dar protestatarii au rămas afară. Kostadinov a subliniat că protestatarii cer un referendum deoarece marea majoritate a bulgarilor nu doresc distrugerea levei și introducerea monedei euro. "Ei pun țara în pragul unui război civil", a declarat liderul  partidului "Renaștere".

În același timp, membrii KNSB (unul dintre cele două sindicate bulgare) au lipit afișe în fața sălii, cerând venituri mai mari după introducerea monedei europene în țară.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Curtea Constituțională a admis cererile de anulare a alegerilor parlamentare

Curtea Constituțională a admis pentru examinare toate cele cinci cereri de anulare parțială sau totală a celor 51 de alegeri pentru Adunarea Națională depuse de PP-DP Renaștere, ITN, BSP și Măreție. Acestea au fost reunite într-un singur dosar.  Va..

publicat în 27.11.2024 la 09:30

Decizia privind aderarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen a fost întocmită

Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen. În proiectul de document, este statuat că de la 1 ianuarie 2025 controalele la frontierele terestre..

publicat în 27.11.2024 la 08:30

PE va solicita din nou intrarea Bulgariei și a României pe cale terestră în Schengen

În cadrul sesiunii de deschidere de astăzi a PE de la Strasbourg, Parlamentul European va solicita din nou aderarea deplină a Bulgariei și României la Schengen. Anunțul privind ordinea de zi arată clar că PE va discuta această chestiune împreună cu..

publicat în 26.11.2024 la 09:30