Un comentariu al expertului de infrastructură din cadrul organizației Romanian Business Leaders în contextul votului negativ la Comisia de Justiție și Afaceri Interne al UE privind aderarea României și Bulgariei la zona Schengen
Ieri, în ziua de 12 decembrie, Uniunea Transportatorilor Rutieri din România a solicitat ca guvernului român să elimine controlul de graniță între România și Bulgaria, învocând marile întârzieri și pierderi pe care firmele de transport le încasează pe această graniță. Cu această ocazie, blogul Podul Prieteniei a stat de vorba cu Ion Lixandru, care se ocupă de task-ul Infrastructură la organizația Romanian Business Leaders. Întrebat de o decuplare eventuală a Bulgariei din România, el a comentat:
”Decuplarea înseamnă că nu mai stăm împreună, pentru că dacă România fără Bulgaria putea să intre în Schengen, nu se rezolva problema pentru că eu am o problemă de tranzit. Cozile vor fi la intrare în Bulgaria, din România și viceversa, doar că din România se va duce în Europa fără o oprire. Adică din Portul Constanța te poți duce. Dar pe mine mă interesează să atrag și partenerul bulgar, pentru că am de făcut o grămadă de lucruri împreună cu el. Două poduri peste Dunăre, legătura de cale ferată, dragarea Dunării sunt probleme existențiale pentru români. Și dacă nu intrăm în Schengen, va fi mai greu să organizezi Euro-regiunea Sud, unde sunt fonduri fără limită.
Noi nu puteam să facem singuri Dunărea fără Bulgaria, pentru că dacă Bulgaria nu draghează pe partea ei, nu ai cum să ai șenalul navigabil. Nu putem aduce nisipul în partea lor, adică vine apa și îl deplasează. Numai împreună putem face asta. Aici se dă bătălia, asta am susținut. Mulți nu înțeleg ceea ce ei vor să aducă la schimb. Mersi frumos. Nu trebuie să înțelegi structura noastră, trebuie să fim împreună cu Bulgaria și pe urmă ce nu se uită? Actualul transfer de gaze și energie electrică vine prin Bulgaria în România. Or, intrarea în Schengen facilitează mult mai ușor acest transfer. Acesta este momentul nostru. România trebuie să fie împreună cu Bulgaria, mână în mână, braț la braț, indiferent cine, ce și cum.”
Este necesară o autoritate unică pentru gestionarea apei pentru a rezolva problemele legate de lipsa acesteia, a declarat ministrul interimar al Mediului și Apelor, Petar Dimitrov, pentru bTV. Este necesar ca societățile de furnizare a apei să aibă..
Traficul la punctele de trecere a frontierei în Bulgaria este normal, a declarat Poliția de Frontieră. Însă aproximativ 200 de camioane așteaptă să treacă podul peste Dunăre și sunt parcate pe bulevardele din Ruse . Timpul lung de așteptare se..
Premierul interimar Dimitar Glavchev a ordonat luarea de măsuri imediate pentru a asigura trecerea fără probleme a frontierei la Ruse, a anunțat sâmbătă Serviciul de presă al Consiliului de Miniștri. Reorganizarea traficului este necesară pentru evitarea..