Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Familia se-adună în seara de Ajun, începe sărbătoarea Crăciunului

Foto: Arhivă

Conform calendarului și obiceiurilor populare, astăzi este Ajunul Crăciunului, cu care începe ritualul festiv de Crăciun. Se mai numește și Micul Crăciun. În mod tradițional, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă șapte sau nouă feluri de mâncare de post.

Sărbătoarea este strict de familie și încă de la primele ore ale dimineții încep pregătirile pentru masa de Ajun, în jurul căreia se concentrează cea mai mare parte a obiceiurilor și ritualurilor caracteristice Crăciunului, a declarat etnograful de la Muzeul de Istorie din Lviv Sylvia Vuteva:

"Bărbații merg cu mașina în pădure dis-de-dimineață și trebuie să o umple până sus și să pună în vârf o creangă dintr-un pom fructifer, pe care o taie și o numesc ”creanga de Ajun”, care se pune pe focul ce arde în seara de Ajun."

Ritualul cel mai important al serii de Ajun este frământatul pitei tradiționale. Este o pâine mare și rotundă, cu un decorațiuni făcute chiar din aluat.

Mâncărurile la cina de Ajun respectă tradiția creștină a postului. "Sunt șapte sau nouă feluri de mâncare, printre care fasole fiartă, ardei umpluți cu orez, sarmale de post. Pe masă se mai așează și grâu și porumb crud. Practic tot ce produce familia."După cină, toată lumea se adună în jurul pâinii de Ajun și îi așteaptă pe colindători.

În noaptea de Crăciun, se împlinesc profețiile străvechi despre Nașterea Domnului, Mântuitorul omenirii.

"Ziua dinaintea Nașterii Domnului este o zi de pregătire pentru a întâmpina sărbătoarea. 

Ce înseamnă să ne pregătim? Să realizăm că Dumnezeu a devenit om, Cuvântul s-a făcut trup, Dumnezeu a coborât din cer pe pământ pentru a ne mântui. Și nu contează câte feluri de mâncare vor fi, atâta timp cât ne adunăm cu toții, aprindem lumânarea, și cu icoana alături sărbătorim, plini de bucurie duhovnicească, acest miracol.





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Serenitate, lumină și spiritualitate: Mănăstirea ”Sfânta Petka” iarna

Liniștită printre pantele Muntelui Lyulin, Mănăstirea Klisura ”Sfanta Petka” este marcată de mister și radiază spiritualitate. Este situată la numai 7 km de stațiunea Bankya, lângă satul Klisura. Iarna este perioada în care sfânta mănăstire pare să se..

publicat în 08.01.2025 la 17:45

Ziua Sf. Ioan este printre sărbătorile de iarnă preferate

Astăzi, Biserica Ortodoxă Bulgară cinstește memoria Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscut și ca Sfântul Ioan Înaintemergătorul, pentru că a pregătit oamenii pentru venirea Mântuitorului. Ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în Bulgaria ca..

publicat în 07.01.2025 la 18:30

Bulgarii din SUA au înotat și ei pentru crucea Epifaniei

Bulgarii din SUA au înotat și ei pentru crucea Epifaniei La temperaturi sub zero grade, nouă bulgari au sărit în apele înghețate ale lacului Michigan pentru crucea Epifaniei, a anunțat Consulatul General al Bulgariei la Chicago pe pagina sa de..

publicat în 06.01.2025 la 15:30