Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Decizia de aderare la zona euro și la Schengen, prioritățile mediului de afaceri bulgar în 2023

Foto: Pixabay

Admiterea Bulgariei în zona euro și în spațiul Schengen se numără printre prioritățile mediului de afaceri din acest an. Angajatorii își vor anunța în curând, previziunile și așteptările privind creșterea economică și climatul de afaceri din țară.

Mediul de afaceri se așteaptă la o decizie privind acceptarea monedei europene și aprobarea acesteia ca mijloc oficial de plată, să fie luată până la jumătatea acestui an, iar de la 1 ianuarie 2024, Bulgaria să devină membră a zonei euro.

Până la sfârșitul anului, organizațiile patronale reprezentate la nivel național se așteaptă ca Bulgaria să intre, de asemenea, în zona liberă de vize. Ce vor câștiga afacerile, comentează președintele Asociației Capitalului Industrial, Vasil Velev:

„Consumăm toate pasivele absenței unei politici valutare monetare, dar nu culegem beneficiile de a fi în zona Euro – rate mai bune ale dobânzilor, acces la finanțare, ca să devenim, astfel, un loc mai sigur pentru investiții”.

Mediul de afaceri privește cu optimism rezervat ce se va întâmpla anul acesta  și se așteaptă la o creștere economică mai scăzută comparativ cu 2022, dar nu la o scădere. Și încă - la controlul, cel puțin parțial, al inflației.

„Noi am făcut apel către membrii noștri și către mediul de afaceri, ca atunci când va scădea prețul la energie electrică, și va scădea cu 15%,  să folosească această reducere pentru a-și micșora prețurile de faricație pentru produsele și serviciile lor”, a mai spus Vasil Velev.

Editor online: Georgi Nikolov

Translator: Iulia Bahovski



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Guvernatorul BNB: Băncile din Bulgaria sunt pregătite pentru zona euro

Cetățenii ar trebui să rămână calmi în legătură cu introducerea euro în Bulgaria de la 1 ianuarie 2026, deoarece Banca Națională a Bulgariei și băncile comerciale sunt pregătite pentru toate procesele legate de conversia valutară și distribuirea..

publicat în 04.11.2025 la 18:15

Indemnizațiile de șomaj din Sofia depășesc salariul minim

Indemnizațiile de șomaj din Sofia continuă să fie peste salariul minim, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Asigurări Sociale. Acestea sunt cele mai mari din țară și se ridică, în medie, la 1145 leva (585,43 de euro). Cea mai..

publicat în 04.11.2025 la 17:30

Christine Lagarde: „Aderarea la zona euro este doar începutul...”

Deși adoptarea monedei euro reprezintă un pas important, ea nu garantează de la sine un nivel de trai mai ridicat, a  declarat Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, în cadrul conferinței „Bulgaria la pragul zonei..

publicat în 04.11.2025 la 12:30