Cancelarul Austriei Karl Nehammer, aflat într-o vizită de lucru în Bulgaria, a luat la cunoștință la fața locului, măsurile luate pentru protecția și controlul frontierei dintre Bulgaria și Turcia, aflată în afara Uniunii Europene. Vizita a fost efectuată la invitația șefului statului bulgar Rumen Radev.
„Demonstrăm zilnic că protejăm frontierele externe ale UE și mai bine decât o serie de țări din spațiul Schengen”, a subliniat Radev. El a menționat că în ultimul an presiunea asupra graniței noastre a crescut puternic, acțiunile migranților devenind din ce în ce mai agresive, mulți dintre traficanții prinși, fiind cetățeni ai statelor membre UE.
Cancelarul a subliniat că fluxul de migranți care pătrunde în interiorul Europei este o problemă comună, iar Bulgaria și România nu trebuie lăsate singure să se ocupe de protecția frontierei externe a Uniunii. În acest sens, el a promis că va insista către Comisia Europeană pentru alocarea a 2 miliarde de euro pentru achiziționarea de echipamente tehnice și pregătirea grănicerilor.
Cu toate acestea, a reieșit clar că nu există nicio schimbare în poziția Austriei cu privire la extinderea spațiului Schengen. / MI
Partidul Continuăm Schimbarea (PP) a cerut organizarea unui protest și blocarea clădirii Adunării Naționale pentru a opri adoptarea bugetului pentru anul viitor. Deputații discută bugetul în prima lectură. PP a primit sprijin pentru ideea sa din partea..
Cetățeni, personalități publice și reprezentanți ai vieții politice au adus un omagiu victimelor Holodomorului din 1932-1933 în cadrul unei slujbe comemorative la Biserica Sf. Nedelea (Sf. Duminică), a raportat BGNES. Printre cei prezenți pentru a cinsti..
În cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) la Sofia, poliția a efectuat săptămâna aceasta mai multe percheziții și confiscări pe baza suspiciunii de fraudă cu subvenții agricole din partea UE, a raportat BTA, citând informații publicate..
2 miliarde de euro în garanții de stat suplimentare și o concesiune acordată Totalizatorul sportiv bulgarfac parte din modificările aduse proiectului de..
„Vedem un plan rațional pentru o pace rapidă din partea președintelui Donald Trump, conform căruia situația de pe câmpul de luptă se dezvoltă extrem de..
„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure..