BNR a împlinit 88 de ani. Data este legată de semnarea, în 1935, a unui decret prin care regele Boris al III-lea a aprobat Ordonanța-lege privind radioul și a transformat radiodifuziunea în proprietate de stat.
Cu acest prilej, în cadrul unei ceremonii desfășurate în această seară a fost decernată cea de-a 23-a ediție a premiilor "Sirak Skitnik" pentru contribuția semnificativă la dezvoltarea mass-media publice.
Radio Bulgaria a fost reprezentat cu trei nominalizări.
Emil Ianev, prezentatorul emisiunii "Un tramvai, numit dorinta" de la Hristo Botev, a primit premiul "Sirak Skitnik" pentru contribuția sa la dezvoltarea serviciului public de radiodifuziune.
Pe lângă premiul care poartă numele primului director al BNR, au fost decernate și premiile anuale pentru jurnalism radiofonic.
La categoria "Emisiune radio, proiect radiofonic, proiect multimedia", Consiliul Public al mediei a premiat echipa BNR-Burgas.
Premiul individual pentru jurnalism radiofonic, prezența remarcabilă în fața microfonului și apărarea ideilor și pozițiilor care au contribuit la consolidarea autorității BNR în 2022 a fost acordat echipei BNR care a acoperit inundațiile majore și consecințele acestora în regiunea Plovdiv: echipa de informare a Radio Plovdiv, corespondentul BNR Kremena Daneva și reporterul emisiunii Orizont Evelina Stoianova.
Dorim să vă reamintim că Radio Bulgaria a fost câștigătorul de anul trecut al Marelui Premiu Sirak Skitnik - pentru podcastul său zilnic de limbă străină Bulgaria Today în 9 limbi.
Fotografii Ani Petrova - BNR
Miercuri, temperaturile minime vor fi între 3 și 8 °C. În regiunile cu vânt puternic, vor fi de până la 10-12 °C. În Sofia, vor fi în jur de 4 °C. În partea de vest a Câmpiei Dunării și în Câmpia Traciană Superioară va fi ceață. În timpul zilei, în..
Migranți ilegali din Siria, Irak și Iran au fost descoperiți în Sofia, iar zece membri ai unui grup criminal organizat au fost arestați, a declarat reporterilor procurorul adjunct al orașului, Desislava Petrova. Doi dintre cei arestați au fost acuzați..
În urma unei serii de incendii în zona Burgas din vara trecută, inclusiv unul care a distrus case într-un cartier local de vile, municipalitatea Burgas a achiziționat drone de înaltă tehnologie echipate cu camere termice, vedere nocturnă și imagistică..