Înființarea unei asociații patronale a companiilor bulgare din România a fost anunțată la întâlnirea comunității oamenilor de afaceri bulgari în România, către Ivaylo Marinov, Atașat Comercial al Ambasadei Bulgariei la București.
„Am decis să înființăm această organizație, urmând exemplul ambasadelor Americii și Austriei, care au cel mai puternic patronaj din România”, a declarat Ivaylo Marinov, care a mai spus că „Potrivit datelor preliminare, în 2022 cifra de afaceri dintre Bulgaria și România va depăși un record de 7,5 miliarde de euro.
În acest context tot mai multe companii bulgare intră pe piața din România, iar la ediția din primăvară a Târgului de Turism al României, peste 37 de companii vor fi prezente.
Ivaylo Marinov a mai precizat că curând se va pune în funcțiune feribotul Ruse-Giurgiu, ceea ce va ușura cu 30% traficul camioanelor la frontierele dintre cele două țări.
Zeci de bulgari și români au vizitat duminică, 27 octombrie, mănăstirea rupestră „Sf. Dimitrie Basarabov. Ei au luat parte la liturghia prilejuită de sărbătoarea mănăstirii. În biserica mănăstirii a fost expusă spre închinare o icoană a sfântului cu o..
„Începând de luni urmează să trecem etapa finală de certificare a Comandamentului regional pentru operațiuni speciale, cu România”, a anunțat gen. Yavor Mateev, comandantul Comandamentului comun pentru operațiuni speciale. Este pentru prima dată când..
Încercările de a intra ilegal în țară au scăzut cu 70% față de 2023, a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev la Bruxelles, înaintea Consiliului European. Întrebat de BNR dacă sunt în desfășurare discuții cu Turcia privind înființarea unui centru..