Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Prima producție hispano-bulgară Vasil a fost lansată în cinematografele din Bulgaria

Foto: Facebook/vasilfilm

Uniți în diversitate. Deviza Uniunii Europene amintește astăzi, mai mult ca oricând, de puterea prieteniei cu cel care este diferit de noi, cel capabil să ne lărgească orizonturile, să le umple, să le facă mai colorate. Aceasta este povestea spusă de cea mai nouă lansare cinematografică Vasil, prima producție hispano-bulgară din istoria cinematografiei bulgare, lansată în cinematografele din această țară la 27 ianuarie.

Producția este unul dintre cele cinci filme cu participare bulgară, susținute de programul UE Media, și reprezintă un debut pentru regizoarea și scenarista spaniolă Avelina Prat. Filmul a avut premiera în Spania în noiembrie 2022 și a stârnit un mare interes, spun producătorii bulgari de la Activist38 Vesela Kazakova și Mina Mileva. Superbul actor bulgar Ivan Bârnev joacă rolul lui Vasil; pentru el nu este primul rol internațional important.


Vasil a fost filmat în urmă cu doi ani în Valencia și spune povestea unui bulgar care trăiește pe străzile unui oraș spaniol. Filmul este în cea mai mare parte în spaniolă, deși există și câteva cuvinte în bulgară. Campion la șah în perioada totalitară din Bulgaria, Vasil este foarte bun și la bridge, iar în valiza sa poartă în bagaje romanul  "Adăpost de Timp" de Gheorghi Gospodinov. Într-o zi, Alfredo, interpretat de Karra Elejalde, decide să-l găzduiască în propria casă ca o favoare pentru un vecin, iar ceea ce îi leagă pe cei doi este pasiunea lor pentru șah.

Vasil este foarte diferit de stereotipurile pe care oamenii le au despre est-europeni. Este inteligent, deștept, carismatic, modest și... misterios. Vrea să lucreze ca bucătar și își găsește un loc de muncă la un restaurant grecesc. Treptat, dezvoltă o relație mai apropiată cu Alfredo, deși nu până la punctul de prietenie - pentru că Vasil este un imigrant, un străin.


"Oamenii din Spania, după cum s-a dovedit, nu știu nimic despre noi, suntem un necunoscut în ecuația Europei. Iar acest film este tocmai asta - o modalitate de a afla un pic mai multe despre noi. Ei (spaniolii) sunt o parte a Europei, la fel și noi, și s-a dovedit că noi știm mai multe despre ei. Ei ne amestecă cu alte țări, la propriu", spune Ivan Barnev într-un interviu acordat programului Horizont al Radioului Național Bulgar (BNR). "Cred că acest lucru se datorează un pic structurii noastre psihologice. Noi, bulgarii, suntem curioși și avem tendința de a ști mai multe despre lume decât știe lumea despre noi. Ceea ce avem aici este drumul pe care doi oameni trebuie să îl parcurgă pentru a se cunoaște unul pe celălalt. Chiar și atunci când nu există o limbă pe care o vorbesc amândoi, ei vor vorbi limba care îi interesează - șahul. Și asta ridică întrebarea: Cât de mult îi cunoaștem pe cei mai apropiați oameni de noi?", spune actorul.

Filmul Avelinei Prat se referă la stereotipurile culturale pe care le avem despre alți oameni și la modul în care acestea se manifestă. Despre imigranți, respinși într-un fel de sistem și de realitatea din propria țară, care se refugiază în altă parte, dar și acolo sunt străini, sunt anonimi și sunt văzuți ca potențial periculoși dintr-un singur motiv - că sunt diferiți. Există o anumită critică la baza filmului, deși nu vizează societatea spaniolă, spun producătorii bulgari.


"Noi, în Bulgaria, ar trebui să fim foarte mândri, pentru că în Spania, în anii '70, o femeie nu-și putea deschide un cont bancar. Iar acum fac tot ce pot pentru a compensa acest lucru, pentru a scăpa de acea imagine macho", spune Mina Mileva.

Se pare că intriga filmului este inspirată de o poveste reală. Cu ani în urmă, chiar tatăl Avelinei Prat a cazat un bulgar în propria casă pentru câteva zile. Zilele s-au transformat în două luni, iar poveștile tatălui ei din acea perioadă se regăsesc toate în film.


Există o chimie incredibilă între Ivan Barnev și Karra Elejalde, astfel că, la sfârșitul anului trecut, cei doi au împărțit marele premiu la Festivalul Internațional de Film Seminci din Valladolid. Vasil a obținut până acum șase premii Berlanga - pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar și cea mai bună coloană sonoră originală. Rămâne de văzut cum se vor mișca piesele pe tabla de șah a lui Vasil de acum încolo.

Trailerul oficial:

Trailerul oficial al peliculei Vasil

Text de Vessela Krasteva

Foto: Facebook/vasilfilm



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Foto: Ministerul Educației din Moldova

Ambasadorul Bulgariei în Moldova vizitează școli și universități din Găgăuzia

Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Maya Dobreva, a vizitat școlile și o universitate din Entitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, la inițiativa Ministerului Educației din Republica Moldova, transmite BTA. Ambasadoarea a discutat cu elevii și..

publicat în 20.02.2025 la 12:00

Dirijorul Naiden Todorov primește cea mai înaltă distincție pentru cultură a României

În cadrul unei ceremonii speciale desfășurate la Ambasada României la Sofia, ambasadoarea Brândușa Ioana Predescu i-a înmânat dirijorului bulgar Nayden Todorov Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer. “Ne aflăm astăzi aici pentru a-l..

publicat în 19.02.2025 la 17:45

„Operalia” la Sofia. Capitala Bulgariei, pe harta marilor orașe ale operei

În toamna acestui an, Sofia va deveni epicentrul operei mondiale, găzduind prestigiosul concurs Operalia între 20 și 26 octombrie 2025 . Evenimentul, considerat echivalentul Jocurilor Olimpice pentru muzica clasică, este organizat de celebra soprană..

publicat în 12.02.2025 la 11:30