Sâmbătă, 4 februarie, Bulgaria și Republica Macedonia de Nord (RHM) au marcat 151 de ani de la nașterea lui Goțe Delcev, într-o situație de relații tensionate între cele două țări. Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul bulgar de Interne, autoritățile macedonene nu au permis accesul cetățenilor bulgari pe teritoriul Macedoniei de Nord și a fost raportată o "listă neoficială de interdicții". Delegația bulgară, condusă de viceprim-ministrul și ministrul de interne al Republicii Bulgaria, Ivan Demergiev, a depus o coroană de flori la mormântul lui Goțe Delcev în biserica ,,Sf. Spas" din Skopje.
În cuvintele lui Demergiev, au existat diverse încercări de provocare, dar partea bulgară a păstrat cel mai bun comportament posibil în astfel de situații. "Respectul reciproc pe care îl declarăm față de populația din Macedonia de Nord și asigurările pe care le-am primit sugerează exact acest lucru - să oferim tuturor posibilitatea de a veni și de a onora memoria lui Goțe Delcev", a declarat Demergiev, subliniind că relațiile dintre cele două națiuni nu sugerează măsuri draconice precum cele la care au asistat cetățenii bulgari la frontieră.
"Motivele pentru care nu li s-a permis cetățenilor bulgari să se închine în fața memoriei lui Goțe Delcev pe 4 februarie la Skopje sunt extrem de neconvingătoare și încalcă asigurările date în prealabil." Iată ce a declarat Kostadin Kogiabașev, ministrul adjunct de externe și purtător de cuvânt al ministerului, la bTV.
"Atitudinea guvernului din Macedonia de Nord este umilitoare și inacceptabilă față de poporul bulgar și față de Bulgaria", a declarat purtătorul de cuvânt. Ne este din ce în ce mai greu să recunoaștem în comportamentul autorităților de la Skopje o dorință de a construi încrederea, prietenia și cooperarea necesare".
Kogiabașev a subliniat că Sofia va menține deschise canalele diplomatice. De asemenea, el a comentat că nu există niciun caz de veto la integrarea Macedoniei de Nord în UE, deoarece aceasta nu a început încă. Pentru a începe, Macedonia de Nord trebuie să includă în constituția sa cetățenii macedoneni cu identitate bulgară ca populație constitutivă.
"Bulgaria va reacționa întotdeauna atunci când sunt afectate drepturile și securitatea cetățenilor bulgari și a cetățenilor cu identitate bulgară. Aceasta este cererea noastră categorică și partea macedoneană știe foarte bine despre această insistență a noastră", a mai spus ministrul adjunct.
Compilat de Ivo Ivanov
Fotografii EPA/BGNES, BGNES
În calitate de comandant-șef al forțelor armate bulgare, mă opun ferm ca Bulgaria să trimită trupe în Ucraina sub orice formă, a declarat președintele Rumen Radev în timpul celebrării celei de-a 35-a aniversări a înființării Confederației Sindicatelor..
Potrivit sondajului sociologic periodic realizat de Gallup International Balkans în ianuarie 2025, societatea are așteptări moderate pentru schimbări pozitive în Europa și Bulgaria de la politicile noului președinte american Donald Trump. 30,4% dintre..
Decizia de a trimite trupe în Ucraina este prerogativa exclusivă a parlamentului. Acest lucru este precizat într-o poziție a Ministerului de Externe cu privire la o solicitare adresată de SUA țărilor europene. Întrebările privind posibila participare..
Susan Falatko, ofițer de carieră în serviciul extern, a sosit la Sofia pe 18 februarie 2025 pentru a-și asuma rolul de însărcinată cu afaceri. Înainte..
Consiliul de Miniștri nu a discutat despre participarea Bulgariei la forțele de menținere a păcii din Ucraina Consiliul de Miniștri bulgar nu a..
Partidul parlamentar Renaștere organizează un protest pe 22 februarie 2025 în fața Băncii Naționale a Bulgariei împotriva intrării Bulgariei în zona euro..