O carte de condoleanțe a fost deschisă la ambasada Turciei din Sofia pentru a onora victimele puternicului cutremur care a luat viețile a mii de oameni. Ambasadorii Danemarcei și Ucrainei în Bulgaria au fost primii care au semnat, a relatat reporterul Marta Mladenova.
Drapelul din fața ambasadei Turciei este arborat în bernă.
În cartea de condoleanțe, ambasadorii Cehiei, Serbiei, Coreei de Sud, Belgiei, Spaniei și altor țări și-au exprimat deja condoleanțele. "În general, umanitatea nu are granițe, nu recunoaște diviziunea etnică sau religioasă. Cu toții suntem ființe umane, avem nevoie să fim împreună", a scris Muftiul șef al Bulgariei, Mustafa Haji, care și-a exprimat și el condoleanțele pentru poporul turc, pentru statul turc și pentru cei care și-au pierdut oameni dragi. / MI
Șeful poliției din Petrich și alți doi polițiști, reținuți în urmă cu două zile, au fost inculpați pentru participarea la un grup infracțional, a anunțat procurorul orașului Sofia, Iliana Kirilova, relatează BTA. Potrivit acesteia, șeful poliției..
Organizația de protecție a naturii WWF Bulgaria, lansează campania „Abonează-te pentru natură”. Dispariția animalelor sălbatice este un serial în care noi jucăm rolul principal. În mai puțin de o viață de om, 73% din vertebratele sălbatice au dispărut...
De astăzi până pe 9 noiembrie, Clubul Militar din Sofia găzduiește Forumul de Integritate a Informației de la Sofia 2024. Evenimentul va reuni experți de talie mondială din diverse domenii pentru a discuta cele mai recente progrese tehnologice și..
Astăzi, cea de-a 33-a expediție polară bulgară a părăsit portul Varna pentru Antarctica. Pentru al treilea an consecutiv, exploratorii polari bulgari vor..
Începând de astăzi și până la 9 noiembrie, Clubul Militar Central din Sofia va găzdui Forumul Sofia Information Integrity 2024. Evenimentul va reuni..
Clubul Cultural Ivan Mihailov din Bitola a fost radiat din Registrul Central al Macedoniei de Nord, dar spiritul lui Ivan Mihailov trăiește în oameni, iar..