Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Fost ministru al Energiei și un șef de la Bulgargaz, învinuiți de prejudicii aduse statului bulgar

Alexander Nikolov
Foto: BGNES

Fostul ministru al Energiei din Bulgaria, Alexander Nikolov, adjunctul său Danail Nikolov și fostul șef al „Bulgargaz” Lyudmil Yotsov, sunt învinuiți că au provocat prejudicii statului în valoare de zeci de milioane de euro. Potrivit dosarului de anchetă, aceștia au cumpărat gaz pentru „Bulgargaz” de la intermediari, inclusiv de la firma „MET Energy”.  Administratorul acesteia a fost Ludmil Yotsov, cu puțin timp înainte ca guvernul lui Kiril Petkov să-l numească la compania de stat de gaze.

După suspendarea livrărilor de la Gazprom în aprilie, Bulgaria a cumpărat din nou gaz rusesc, dar de data aceasta prin intermediari, ceea ce a crescut prețul cu 30%. În mai 2022, jumătate din cantitatea de gaz consumat în Bulgaria,  a fost furnizat de compania privată MET Energy./II




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Companii din 25 de țări participă la cea de-a 78-a ediție a Târgului Tehnic Internațional din Plovdiv

Cea de-a 78-a ediție a Târgului Tehnic Internațional de la Plovdiv a fost deschisă în cel de-al doilea oraș ca mărime din Bulgaria. 231 de companii - producători direcți și reprezentanți de vânzări din 25 de țări, participă la forum, care va dura până pe..

publicat în 25.09.2024 la 17:00

Pierderile de apă în rețelele de alimentare sunt de 65 la sută

Pierderile de apă în rețelele de alimentare sunt de 65 la sută Pierderea medie de apă în sistemul de distribuție a apei din țară este de 65%, potrivit statisticilor prezentate de ministrul interimar al Dezvoltării Regionale, Violeta Koritarova. Datele..

publicat în 24.09.2024 la 13:00
Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov

Consumatorii industriali vor primi despăgubiri pentru prețurile ridicate la electricitate

Guvernul a decis că până la sfârșitul anului, toți consumatorii non-casnici vor putea fi compensați pentru costul scump al energiei electrice. Comisia Europeană a dat undă verde pentru susținerea acestui ajutor, a declarat ministrul Energiei...

publicat în 19.09.2024 la 13:00