În Siria, supraviețuitorii cutremurului devastator trăiesc cu frică, dormind afară, la temperaturi de îngheț, fără apă potabilă. Într-un interviu acordat BNT, doctorul Mohamed Alibrahim, medic la Centrul Medical de Urgență din Sofia, povestește din Alep cum se răspândește holera, alături de foamea, frica și nesiguranța care au sfâșiat țara timp de 12 ani. El spune că poporul sirian s-a mobilizat în aceste condiții dure pentru a oferi hrană și pături răniților, dar există o lipsă de medici, asistente medicale și paramedici. La 16 februarie, un avion de transport militar bulgar Spartan, încărcat cu aproape 4,5 tone de ajutor umanitar la bord, a aterizat pe aeroportul din Beirut, Liban, de unde a fost transportat pe cale terestră în Siria. Din Liban, avionul s-a îndreptat spre Turcia și a preluat echipe medicale de la Academia de Medicină Militară, care, timp de zece zile, au acordat asistență răniților din țara noastră vecină din sud-est, afectată, de asemenea, de cutremure. După 11 zile de muncă neobosită printre dărâmături, pompierii bulgari care au luat parte la misiunea de salvare din Turcia s-au întors în Bulgaria. Aproape 80 de salvatori bulgari de la Direcția generală de securitate contra incendiilor și protecție a populației au fost implicați acolo.
Între timp, un nou cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade pe scara Richter a zguduit noaptea trecută provincia turcă Hatay, în sud-estul țării, relatează Al Jazeera. Sursa a fost localizată în mare, la o adâncime de nouă kilometri, la cinci kilometri de coastă. Potrivit Serviciului de gestionare a situațiilor de urgență al guvernului turc (AFAD), Turcia a fost zguduită pe 6 februarie de mai multe cutremure devastatoare, urmate de 1.891 de replici. Potrivit șefului biroului european al OMS, Hans Kluge, cutremurele din Turcia și Siria se numără printre cele mai grave dezastre naturale care au lovit regiunea în ultimul secol. Ultimele cifre indică un bilanț de peste 42.000 de morți. Salvatorii continuă să găsească supraviețuitori printre dărâmături, cel mai recent fiind doi bărbați din provincia Hatay care au petrecut 261 de ore sub dărâmături.
Pentru prima dată în cei 40 de ani de istorie ai spectacolului audio-vizual „Țarevgrad Târnovo – Sunet și lumină”, pe dealul Țareveț din Veliko Târnovo vor fi proiectate ambele sale versiuni în aceeași zi, au anunțat reprezentanții serviciului de presă al..
Astăzi, la Sofia, va avea loc cea de-a cincea ediție a Global Women Leaders Forum. Organizatorul evenimentului este Consiliul Femeilor în Afaceri din Bulgaria. Tema din acest an – „O lume care se schimbă rapid și intens. Femeile ”la volan” – plasează..
„De astăzi nu va mai exista un primar interimar al orașului Varna – funcția va fi exercitată de primarul ales legal, Blagomir Koțev”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă adjunctul său, Pavel Popov. Potrivit acestuia, chiar dacă se află în arest,..
Persoana nominalizată pentru funcția de administrator special al celor patru companii ale „Lukoil Bulgaria” este Rumen Spețov, a declarat ministrul..
Albania și Bulgaria și-au unit forțele în numele nașterii unui copil în plus. În după-amiaza zilei de 7 noiembrie, au început primele controale gratuite..