"Avem nevoie nu doar de o strategie cuprinzătoare privind modul în care să oprim războiul Rusiei împotriva Ucrainei, ci și cum să câștigăm pacea după aceea". Iată ce a declarat șeful statului Rumen Radev la summitul B9 de la Varșovia.
Potrivit lui Radev, accentul ar trebui pus pe realizarea unui echilibru rațional între instrumentele militare, economice și diplomatice. El a subliniat că războiul actual al Rusiei împotriva Ucrainei sporește amenințarea la adresa păcii, securității și stabilității nu numai a regiunii noastre, ci și a întregii Europe.
"Conflictul a pus la încercare sistemele sociale și economice ale țărilor europene de mai bine de un an și necesită căutarea unor noi rute sigure de aprovizionare cu energie și alte resurse pentru a face față crizei", a subliniat Radev. El a menționat că mediul de securitate deteriorat necesită, de asemenea, acțiuni reale de consolidare a capacităților naționale de apărare ale fiecărui stat membru NATO, ceea ce ar contribui la securitatea comună. Bulgaria sprijină Ucraina în limita capacităților sale și va continua să susțină eforturile internaționale în căutarea unei soluții durabile la războiul din Ucraina, a subliniat președintele.
La formatul de dialog politic care reunește statele membre NATO Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia, Ungaria, Cehia și Polonia au participat în acest an președintele SUA, Joe Biden, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg
„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure securitatea și previzibilitatea pentru cetățeni și să ia măsurile necesare pentru a menține toate taxele și..
„În calitate de stat membru al UE și aliat în NATO, Bulgaria este pregătită să participe la găsirea de soluții pentru pace și securitate”, a decarat premierul Rosen Jeliazkov la reuniunea informală a liderilor statelor și guvernelor din UE. Potrivit..
Cercetătorii bulgari și chinezi au discutat despre cooperarea științifică în cadrul unui forum organizat vineri la Sofia, la care au participat reprezentanți ai Academiei Bulgare de Științe (BAS), oficiali guvernamentali, economiști și personalități..