Luând cuvântul la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU, ministrul adjunct de externe Kostadin Kogiabașev a reafirmat poziția de păstrare a suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional.
Kogiabașev a menționat că Bulgaria va continua să îi ajute pe cei care fug din calea războiului și și-a exprimat simpatia față de poporul ucrainean pentru curajul și rezistența extraordinară a acestuia. Kostadin Kogiabașev a subliniat sprijinul țării noastre pentru eforturile Ucrainei de a obține o pace durabilă în conformitate cu Carta ONU și cu dreptul internațional. În numele Bulgariei, Kogiabașev a sprijinit proiectul de rezoluție, care solicită realizarea rapidă a unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina.
Între timp, într-un document distribuit de Ministerul chinez de Externe, China a făcut apel la toate părțile să dea dovadă de reținere, să evite exacerbările și să împiedice agravarea crizei sau ieșirea ei de sub control, precum și să renunțe la mentalitatea de Război Rece. "Securitatea unei țări nu poate fi garantată în detrimentul securității altor țări, iar securitatea regională nu poate fi garantată prin consolidarea sau chiar extinderea blocurilor militare", se mai arată în document. Ucraina a calificat documentul drept un "semn bun" și a îndemnat China să fie mai activă în susținerea sa.
Comisia Europeană a suspendat temporar evaluarea preliminară a cererii Bulgariei pentru a treia plată în cadrul Planului național de redresare și reziliență, în valoare de 1,6 miliarde de euro, au informat surse din Bruxelles pentru BNR. Comisia a..
Astăzi, șeful statului bulgar, Rumen Radev, s-a întâlnit la sediul președinției cu ministrul afacerilor externe și comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó. Cei doi au discutat despre perspectivele Europei în ceea ce privește abordarea provocărilor cu..
Adunarea Națională a Bulgariei a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra amendamentelor care extind competențele administratorului comercial special al Lukoil, a informat corespondenta BNR Maria Fileva. Deputații din majoritatea guvernamentală,..
Cu 128 de voturi „pentru”, majoritatea de guvernământ din Parlament, împreună cu trei deputați independenți, au respins veto-ul președintelui asupra Legii..
„Podkrepa” începe o serie de acțiuni de protest în principalele administrații de stat din întreaga țară, relatează BGNES. Prima dintre acestea are loc..
GERB va oferi prime de Crăciun pentru pensionari în valoare de 120 de leva (61,36 euro), a declarat liderul partidului, Boiko Borisov, în marja ședinței..