Cinci formațiuni politice au șanse mari de a intra în următorul parlament, iar trei dintre ele se află chiar sub bariera de 4%, arată un sondaj realizat de agenția de sondare Alpha Research. Rezultatele sondajului realizat la începutul campaniei electorale arată o paritate între coalițiile Noi Continăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (26,4%) și GERB-SDS (25,2%). Rezultatele sondajului de opinie al Noi Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată sunt sub rezultatul agregat al acestora la votul din octombrie.
Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți ocupă poziția a treia, cu 13,2%. La mică distanță se află Renaștere (11,3%) - una dintre puținele formațiuni al căror sprijin a crescut între cele două alegeri. O scădere a sprijinului electoral este marcată de Partidul Socialist Bulgar (BSP), care primește 7,4%.
Relativ aproape de bariera electorală se află Ridicarea Bulgariei cu 3,8%, noua coaliție Stânga cu 3,6% și Există un astfel de popor (ITN) cu 3,2%.
Sondajul a fost realizat în perioada 21 - 27 februarie 2023 de Alpha Research, publicat pe site-ul agenției și realizat din fonduri proprii. Sondajul a fost realizat în rândul a 1.007 adulți din întreaga țară.
Bulgaria va primi anul viitor, primele opt aeronave F-16 Block 70, din totalul de 16 contractat, a anunțat în localitatea Dolna Mitropolia, ministrul interimar al Apărării Atanas Zapryanov. Primele două aeronave vor sosi la sfârșitul lunii martie, iar..
Comisia Europeană trimite Bulgaria și România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea deplină a obligațiilor privind colectarea și tratarea apelor reziduale. Ambele țări au primit finanțări substanțiale din partea UE în cadrul..
Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că speră ca impasul privind alegerea președintelui noii Adunări Naționale să fie rezolvat rapid, informează BTA. Trei noi judecători constituționali depun jurământul Vorbind cu jurnaliștii după..
Deputații bulgari se reunesc astăzi pentru a șaptea oară în încercarea de a alege un președinte al celei de-a 51-a Adunări Naționale, după ce primele șase..
Deputații GERB-SDS au depus la Curtea Constituțională o cerere de interpretare a dispozițiilor din legea fundamentală a țării, informează BTA. Deputații..
Grupul parlamentar Bulgaria Democrată a oferit GERB-SDS și BSP-Stânga Unită să voteze ”pentru” candidatura lui Silvi Kirilov de la Există un Astfel de..