Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Din cauza lipsei zăpezii, sezonul de iarnă se consideră dificil, dar de succes

Foto: BGNES

„În acest sezon de iarnă 70% din turiștii din țară, sunt bulgari”, a declarat la Televiziunea Națională din Bulgaria, Ilin Dimitrov, ministru interimar al Turismului. Sezonul de iarnă a fost dificil, dar de succes. Nu a fost zăpadă în toată Europa. Pistele au fost aduse în formă bună, s-au dat starturile la Cupa Mondială, a mai adăugat ministrul Dimitrov. În stațiunile de iarnă au fost înregistrați 1,4 milioane de turiști, ceea ce reprezintă cu 28% mai mult decât sezonul trecut și cu 5% mai mult decât înainte de 2019.

Turiști sunt deja așteptați de sărbătorile de Paște. Ofertele pentru aprilie sunt de la 40 de euro pe zi și ajung la până la 250. Campaniile de publicitate sunt foarte puternice în România, Polonia și Cehia, a spus ministrul.

Pentru sezonul estival al acestui an sunt așteptați aproximativ 4,7 milioane de turiști. O problemă cu zborurile charter se profilează din cauza lipsei de aeronave și echipaje suficiente la transportatori. Finanțarea reclamei în turism este și ea insuficientă.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Imaginea miticului cântăreț și muzician trac Orfeu pe un vas grecesc antic.

Vânzarea miturilor turistice nu există de ieri

În căutarea credibilității științifice, cercetătorii civilizațiilor și culturilor antice se confruntă și cu știri false create de antici. Cel mai curios, practica datează încă de atunci... în numele turismului cultural. Una dintre aceste știri false a..

publicat în 23.10.2024 la 14:00

Bulgaria se prezintă la o expoziție internațională din Lisabona, ca destinație de golf

Ministerul Turismului a prezentat Bulgaria la International Golf Travel Market/IGTM, care se desfășoară între 14 și 17 octombrie 2024 la Lisabona. Acesta este cel mai mare eveniment din industria turismului de golf, care din 1998 are loc de fiecare dată..

publicat în 16.10.2024 la 12:30

Aeroportul Plovdiv lansează noi zboruri pentru sezonul turistic de iarnă

Aeroportul Plovdiv va oferi zboruri către Birmingham pentru viitorul sezon turistic de iarnă. Primul zbor este programat pentru 2 noiembrie. În prezent, există zboruri regulate către Plovdiv de la Londra și Manchester. În timpul sezonului de iarnă, în..

publicat în 10.10.2024 la 14:00