Romanul „Refugiul Timpului” scris de Gheorgi Gospodinov, unul din cei mai importanți autori bulgari contemporani, a intrat pe lista lungă de propuneri pentru prestigiosul premiu internațional Booker.
Scriitorul Gheorgi Gospodinov este primul scriitor bulgar nominalizat la acest premiu, a transmis editura „Janet 45”. Cartea a fost tradusă de Angela Rodel, care este și ea nominalizată la Booker International.
Pe lista lungă au fost selectate 13 din 134 de cărți care au îndeplinit condițiile pentru acordarea premiului, scrie publicația „The Guardian”. Lista scurtă a nominalizărilor va fi anunțată pe 18 aprilie la Târgul de Carte de la Londra. Aceasta va cuprinde 6 din cele 13 cărți inițiale. Câștigătorul va fi anunțat pe 23 mai la o cină specială la Londra.
Romanul „Refugiul Timpului” este în curs de pregătire pentru lansarea în România, eveniment care va avea loc la ediția din mai a Târgului de Carte Bookfest din București
Pe 24 septembrie, Bulgaria va lua din nou parte la unul dintre cele mai captivante formate de promovare a literaturii europene contemporane – „Noaptea Literaturii” . Personalități cunoscute vor lectura fragmente din poezie și proză europeană..
Louisa Vanbal este angajată la Ministerul Economiei din Germania. Firul invizibil care leagă tânăra germană de Bulgaria este dragostea ei pentru limba bulgară. Louisa Vanbal spune că a studiat limba și cultura franceză la universitate, dar îi plac..
În acest sfârșit de săptămână, orașul Taraclia s-a transformat într-un veritabil centru al diversității culturale, găzduind cea de-a 24-a ediție a Festivalului Etniilor „Unitate în diversitate”. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de ansambluri folclorice..