Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Evoluțiile din Balcani

Foto: Reuters

Serbia marchează 24 de ani de la bombardamentele NATO


În urmă cu 24 de ani - la 24 martie 1999, începeau bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei, în timpul cărora, potrivit unor surse neoficiale, în 11 săptămâni, au murit circa 2.500 de civili și aproximativ 1.000 de soldați și polițiști, scrie "Danas". În urma loviturilor aeriene, infrastructura, unitățile comerciale, unitățile sanitare și cele militare au fost grav avariate.

Acțiunile NATO au fost întreprinse după eșecul negocierilor de la castelul francez de la Rambouillet pentru rezolvarea crizei din Kosovo în februarie și martie 1999.

La 9 iunie 1999, s-a ajuns la Acordul de la Kumanovo, care a pus capăt bombardamentelor NATO asupra Republicii Iugoslave de atunci, iar forțele sârbe s-au retras din Kosovo. Potrivit datelor ONU, aproximativ 230.000 de sârbi și romi au părăsit Kosovo după sosirea forțelor de menținere a păcii, iar aproximativ 800.000 de refugiați albanezi s-au întors, scrie publicația. 

Đukanović și Milatovic continuă lupta pentru președinția Muntenegrului

Milo Đukanović (stânga), Jakov Milatović

Actualul președinte al Muntenegrului merge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, unde se va confrunta cu Yakov Milatović, din partea mișcării ,,Europa Acum''.

În primul tur, la 19 martie, niciunul dintre cei doi nu a reușit să adune mai mult de 50% din voturi. Milo Đukanović a obținut aproximativ 35%, iar fostul ministru al Economiei prooccidental - puțin peste 29%.

Cine va conduce țara balcanică va deveni clar în seara zilei de 2 aprilie.

Între timp, Ministerul muntenegrean de Interne, citat de ziarul Viesti, a anunțat că Milatovic va beneficia de protecție din partea poliției, după ce a primit amenințări la adresa vieții sale.

Ambasada SUA din Podgorica a declarat că, indiferent de candidatul care va câștiga în turul al doilea, SUA se așteaptă ca Muntenegru să rămână un aliat activ al NATO, inclusiv în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei în drumul său spre aderarea la UE.

Șeful poliției grecești a fost demis după ciocniri cu manifestanții în urma accidentului feroviar mortal


Șeful poliției naționale grecești, Constantinos Skoumas, a fost demis după ce înregistrări video au arătat că polițiștii care asigurau paza protestelor din Atena au atacat și bătut manifestanți pașnici fără provocare.

Motivul protestelor a fost tragicul accident feroviar din 28 februarie, în care au murit 57 de persoane.

După apariția înregistrărilor cu bătăile, opoziția și sindicatele au cerut ca șeful poliției să își asume responsabilitatea pentru cele întâmplate.

Șeful demis al poliției, care se afla în funcție de numai două luni, a fost înlocuit cu generalul-locotenent Lazaros Mavropoulos.

Oficial, guvernul a justificat remanierea de la vârful poliției prin necesitatea unei "implementări mai eficiente a planurilor operaționale", punând capăt criticilor la adresa comportamentului polițiștilor în timpul demonstrațiilor, a transmis corespondentul BNR Katya Peeva din Grecia. 

Cipru va oferi ateliere de meșteșuguri și gastronomice pentru vizitatorii satelor insulei


În Cipru, aproape 2.000 de ateliere turistice privind meșteșugurile tradiționale cipriote, vinul și gastronomia vor fi deschise în diverse sate din regiunile muntoase ale insulei. Acestea vor fi gratuite pentru toți rezidenții locali și oaspeții străini și vor continua până în decembrie cu sprijinul financiar al statului, a relatat corespondentul BNR Branislava Bobanats.

Atelierele sunt situate de-a lungul traseului de 3.000 de kilometri al programului ``Land of Legends'' al Ministerului Turismului. În acest fel, vizitatorii vor simți "gustul și tradițiile Ciprului autentic", precizează ministerul.

Scopul inițiativei, care se află în al treilea an, este de a atrage mai mulți oaspeți prin promovarea unor forme alternative de turism, cum ar fi turismul cultural și rural.

Compilat de Miglena Ivanova 

Fotografii: Reuters (arhivă), Facebook /Milo Đukanović, Jakov Milatović, BGNES, Facebook /Visit Cyprus




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar a susținut planul de pace pentru Ucraina, în cadrul „Coaliției celor dispuși”

Granițele nu pot fi modificate cu forța, iar securitatea pe termen lung a Ucrainei trebuie garantată, a afirmat prim-ministrul Rosen Jelyazkov în cadrul unei videoconferințe a „Coaliției celor dispuși”, condusă de președintele francez Emmanuel Macron și..

publicat în 26.11.2025 la 08:45

Modificările aduse proiectului de buget sugerează disponibilitatea statului bulgar de a cumpăra Lukoil

2 miliarde de euro în garanții de stat suplimentare și o concesiune acordată Totalizatorul sportiv bulgarfac parte din modificările aduse proiectului de buget pentru 2026, introduse între prima și a doua lectură. Modificarea, care mărește garanțiile..

publicat în 25.11.2025 la 17:15

Președintele Rumen Radev: Pacea în Ucraina va fi scrisă de învingători

„Vedem un plan rațional pentru o pace rapidă din partea președintelui Donald Trump, conform căruia situația de pe câmpul de luptă se dezvoltă extrem de nefavorabil pentru Ucraina, iar el încearcă să prevină un scenariu și mai grav și victime..

publicat în 25.11.2025 la 15:00