Vicepremierul ucrainean Iryna Vereșciuk i-a îndemnat pe ruși să nu adopte copii care, potrivit ei, au fost "furați" în Ucraina în timpul războiului și deportați în Rusia, relatează Reuters.
Curtea Penală Internațională de la Haga a emis recent mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin și al comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, acuzându-i de crima de război de deportare ilegală a sute de copii din Ucraina. "Încă o dată, le reamintesc tuturor așa-zișilor "părinți adoptivi" și "tutori" ruși: mai devreme sau mai târziu va trebui să răspundeți", a declarat Iryna Vereșciuk. Într-un discurs rostit în Parlamentul European, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut eforturi suplimentare pentru a stabili unde se află copiii ucraineni răpiți de forțele rusești. Potrivit Ministerului ucrainean al Reintegrării, 19.514 copii au fost deportați ilegal din țară.
Potrivit oficialilor militari ucraineni, forțele rusești au avut un oarecare succes în orașul Bahmut, situat pe linia frontului din estul țării, potrivit Reuters. ''Forțele ucrainene dețin orașul și resping numeroase atacuri'', a declarat Statul Major General al forțelor armate ucrainene.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) elaborează un nou concept pentru a proteja centrala nucleară din Zaporijia, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, în timpul vizitei sale la centrala nucleară. "Încerc să pun pe masă propuneri realiste, viabile, care pot fi acceptate de toți", a declarat acesta.
To Lam, secretarul general al Partidului Comunist Vietnamez, se află într-o vizită oficială în Bulgaria. El a fost întâmpinat la o ceremonie în Piața Sfântul Alexandru Nevski de către președintele Rumen Radev și soția sa, Desislava Radeva, conform..
Bulgaria are la dispoziție până pe 21 noiembrie pentru a decide cum să procedeze în cazul rafinăriei Lukoil Neftochim, a declarat joi prim-ministrul Rosen Jeliazkov, înaintea reuniunii liderilor UE de la Bruxelles. Se pare că se referea la sfârșitul..
Președinta grupului Renew Europe din Parlamentul European, Valérie Hayer, a solicitat Comisiei Europene să trimită de urgență o misiune în Bulgaria pentru a evalua situația statului de drept și pentru a îngheța toate plățile din cadrul Facilității pentru..
Procuratura a formulat noi acuzații împotriva primarului orașului Varna, Blagomir Koțev, a informat reporterul BNR Silvia Velikova. Se așteaptă ca vineri..
Până la jumătatea anului 2026, Bulgaria ar trebui să fie eliminată de pe „lista gri” a țărilor care nu sancționează suficient spălarea banilor proveniți..
Guvernul bulgar și grupul german de apărare Rheinmetall au semnat un acord la Sofia pentru construirea unei fabrici de pulbere și proiectile de artilerie..