Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Un român a impresionat toată Bulgaria după ce a curățat de bunăvoie 2 spații verzi din Sofia

Un român care locuiește la Londra, este căsătorit cu o bulgăroaică și călătorește frecvent în Bulgaria pentru kinetoterapie pentru unul dintre copiii săi, a impresionat întreaga Bulgaria după ce, a curățat de bunăvoie două parcuri din campusul universitar din capitala Bulgariei, situate lângă un centru medical pentru copii cu probleme de dezvoltare.

În timp ce își aștepta fiul să termine ședința de terapie, timp de o săptămână, câte o oră-două pe zi Gabriel Hristianovici a curățat spațiile verzi inadecvat întreținute și transformate parțial în parcare neregulamentară. A adunat multe gunoaie.

„La sfârșit, pentru că eram obosit și era mult gunoi, am încercat să opresc niște persoane să mă ajute. Studenți, de fapt. Primii n-au vrut să mă ajute, dar a trecut un al doilea grup. Ne-am strâns vreo 5-6 și ei m-au și ajutat să arunc gunoiul”, a povestit Gabriel pentru Radioul Național din Bulgaria.


Gabriel le-a povestit jurnaliștilor și câte ceva despre București și România: „Bucureștiul are de două ori mai mulți locuitori decât Sofia, și 7 primării de sector. În trei dintre ele „din nimic fac ceva” a spus el, exprimându-și nemulțumirea că în zona respectivă din Sofia, părinții cu copii nu au unde să stea.

„Era mult gunoi aici. Noi putem face curățenie, dar dacă n-avem și sprijinul politicului...În România sunt mulți voluntari. Am strâns 30 milioane de euro ca să facem un spital oncologic pentru copii”, a mai spus Gabriel, atât presei cât și celorlalți bulgari pe care i-a oprit pentru a cere sprijin pentru cauza lui.


Gabriel a inspirat toată Bulgaria, una din postările unei tinere bulgăroaice despre el, devenind virală și fiind distribuită de 2200 de ori.

Editor: Yana Boyanova

Traducere și adaptare: Iulia Bahovski

Foto: BNR, Victoria Petrova



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Данко Калапиш

Greva din transportul public restrânge dreptul copiilor la educație

„Dreptul copiilor la educație și dreptul adulților de a ajunge la locul de muncă sunt grav afectate” – se arată într-o poziție oficială a Uniunii Directorilor din Învățământul Public din Bulgaria, cu privire la greva continuă a angajaților din..

publicat în 16.05.2025 la 11:45

Produse de primă necesitate vor fi vândute cu o marjă minimă în magazinele de stat

În prezent se lucrează la înființarea unei rețele de „Magazine pentru oameni”, a anunțat ministrul Agriculturii, Georgi Tahov, în cadrul unei ședințe a comisiei parlamentare de resort, ca răspuns la o întrebare referitoare la stadiul lucrărilor privind..

publicat în 16.05.2025 la 08:45

Ultima zi de lucru: răcoare, ploaie

Ploaia va începe joi seara în jumătatea vestică a țării și se va extinde pe tot teritoriul în cursul zilei. Va intra și aer rece. Temperaturile maxime vor varia între 12 °C în vest și 20 °C în est, cu aproximativ 12 °C în Sofia. În munți va fi noros și..

publicat în 15.05.2025 la 19:15