Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Salvarea evreilor bulgari - parte a unui forum la New York

Foto: Consulat general al Bulgariei din New York

Salvarea evreilor bulgari și măsurile luate de Bulgaria pentru a preveni și contracara manifestările contemporane de antisemitism și intoleranță etnică au fost în centrul discursului susținut de consulul general al Bulgariei la New York, Anghel Anghelov, în cadrul unui forum organizat de Asociația Baroului din New York. Evenimentul a fost dedicat impactului Holocaustului și manifestărilor de antisemitism în termeni istorici și contemporani, iar diplomatul bulgar s-a numărat printre principalii vorbitori.

Foto: Consulat general al Bulgariei din New York

Asociația Baroului din New York, fondată în 1870, este o asociație voluntară de avocați și studenți la drept. Din 1896, organizația își are sediul într-o clădire istorică de referință de pe strada 44, între Avenuele 5 și 6 din Manhattan. În prezent, asociația are peste 23.000 de membri, iar una dintre misiunile sale principale este de a promova și de a susține statul de drept și accesul la justiție pentru o societate mai echitabilă. În lunga sa istorie, organizația a susținut o serie de cauze sociale și juridice, inclusiv drepturile civile ale afro-americanilor din America, apărate de Martin Luther King.

În cadrul forumului privind Holocaustul, consulul bulgar Anghel Anghelov a abordat problema salvării evreilor bulgari și măsurile luate astăzi de guvernul bulgar pentru a preveni și contracara manifestările contemporane de antisemitism, rasism și intoleranță, aflăm de pe pagina de Facebook a Consulatului General al Bulgariei la New York. El i-a informat pe participanți despre evenimentele pe care misiunea noastră diplomatică le organizează în memoria victimelor Holocaustului și în anul în care sărbătorim 80 de ani de la salvarea evreilor bulgari, invitându-i să participe la proiecția documentarului "Chestie de Supraviețuire" (A Question of Survival) al regizoarei Elka Nikolova, programată pentru 24 aprilie 2023. 

Fotografii Consulatul General al Bulgariei la New York



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Jecio Stankov

Derogarea de la sancțiunile impuse Lukoil poate fi prelungită dacă este necesar, afirmă ministrul Energiei, Stankov

Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..

publicat în 17.11.2025 la 13:15

Evoluții în Balcani

Italia investighează acuzațiile privind vânătoarea de oameni în Sarajevo în anii 1990 Procuratura din Milano a deschis o anchetă privind rapoartele șocante despre „safariuri de lunetiști” organizate în Bosnia în timpul războiului din anii..

publicat în 14.11.2025 la 17:00

Asen Vasilev despre numirea unui manager special la Lukoil Bulgaria: „O glumă proastă”

Liderul partidului Continuăm Schimbarea”, Asen Vasilev, a descris numirea lui Rumen Spețov în funcția de administrator special la Lukoil drept „o glumă proastă”. „Rumen Spețov a fost numit pentru a colecta impozite, nu pentru a administra o rafinărie...

publicat în 14.11.2025 la 16:15