Copreședintele partidului „Continuăm Schimbarea” și fostul ministru de finanțe Asen Vassilev, a declarat că în proiectul de buget prezentat de guvernul interimar există două erori.
Într-un videoclip pe Facebook, Vassilev spune: „Prima greșeală este la Planul de Redresare și Reziliență, e prevăzut să se facă toate cheltuielile, 100%, dar noi să noi primim 0% din venituri. Asta înseamnă 1 miliard 440 de milioane de euro. A doua greșeală este că nu este prevăzut să se colecteze dividende 100% de la întreprinderile de stat. Aceasta este o eroare de 865 de milioane de euro. Numai din corectarea acestor două erori, deficitul bugetar se reduce cu peste 2,25 miliarde și scade la 3,6%”, a comentat Vassilev.
Deputatul este sigur că la examinarea în plen a bugetului, deficitul va fi redus la 3%. /AI
În Plovdiv a fost inaugurat un nou centru de producție de aparatură medicală al companiei cehe BTL Industries. La eveniment a participat președintele Rumen Radev, care a subliniat că „relațiile excelente dintre Bulgaria și Cehia la cel mai înalt nivel..
În câteva săptămâni, în portul Burgas va sosi încă o navă cu conducte pentru Coridorul vertical de gaze, a anunțat ministrul energiei, Zhecho Stankov, la Forumul pentru conectivitate Burgas 2025. Evenimentul a reunit diplomați, miniștri și experți de..
Președintele Eurogrupului, Pascal Donahue, așteaptă un consens la reuniunea de astăzi de la Luxemburg pentru acceptarea Bulgariei în zona euro, a transmis corespondenta BNR la Bruxelles, Angelina Piskova. „ Cred că aderarea Bulgariei la zona euro va..
Comisia pentru Protecția Concurenței a demarat o analiză sectorială a pieței alimentare din Bulgaria, în contextul creșterii accentuate a prețurilor din..