Terminalul 2 al aeroportului din Sofia va fi complet renovat pentru a prelua traficul de la terminalul 1, vechi de aproape 70 de ani, a anunțat aeroportul din capitală. Strategia de transformare prevede livrarea unui sistem complet nou de gestionare a bagajelor, precum și dublarea capacității ghișeelor de check-in, o renovare completă a zonelor de control al bagajelor de mână și al frontierelor, o zonă de cumpărături duty-free complet nouă de aproape 2.000 mp, un nou concept revoluționar pentru facilitățile de catering, instalarea de manșete de îmbarcare suplimentare și o serie de alte îmbunătățiri. De asemenea, până în 2030 va fi construit un Terminal 3 complet nou, pentru a oferi comoditate și confort pasagerilor, a adăugat aeroportul.
"Aeroportul renovat va da o altă față orașului nostru și va îndeplini criteriile moderne de calitate și sustenabilitate în ceea ce privește infrastructura, instalațiile și tehnologia", spune Arch. Tsvetan Petrov, manager al companiei bulgare de arhitectură și inginerie IPA, care este proiectantul reconstrucției. Autorii proiectului conceptual al terminalului sunt specialiști de la firma franceză de arhitectură 1PAX, cu experiență internațională în proiectarea aeroporturilor, iar consultanții sunt de la EGIS Avia - lider mondial în proiectarea și ingineria aeroporturilor și a infrastructurii aviatice.
"Facem un important pas înainte pentru transformarea Terminalului 2. Clădirea are un potențial care ne va permite să îmbunătățim facilitățile pentru clienții noștri, dar și să fim mai eficienți în operațiuni cu grijă pentru natură" , explica Jesús Caballero, CEO al aeroportului la semnarea contractului cu proiectantul reamenajării.
Compilat de Veneta Nikolova
Conducerea Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) insistă ca în Bulgaria să fie introdus un salariu național de subzistență, salariul minim din țară urmând să atingă cel puțin 80% din salariul de subzistență până în 2027. Potrivit..
În perioada ianuarie - septembrie 2024, exporturile de bunuri din Bulgaria către UE au scăzut cu 3,6% față de anul precedent și s-au ridicat la 20,895 miliarde de euro. Principalii parteneri comerciali sunt Germania, România, Italia, Grecia și Franța,..
Sute de mineri au protestat în fața Consiliului de Miniștri, în timp ce în interior a avut loc o reuniune extraordinară a Consiliului Național pentru Cooperare Tripartită. Protestul este împotriva impozitului de 15% pe resursele subterane planificat din..
Premierul Dimitar Glavcev: Zona euro este la ușa noastră Aderarea Bulgariei la zona euro este următoarea prioritate majoră după aderarea deplină a țării..