În parcul din fața Palatului Național al Culturii (NDK) din Sofia a început un experiment social „Cușca de sticlă”, a anunțat centrul de presă al Municipalității Sofia, cu sprijinul căreia are loc evenimentul.
Provocarea a fost acceptată de ultramaratonistul Krasimir Georgiev, care s-a autoizolat pentru o perioadă de 15 zile în așa-numita „Cușca de sticlă” - un container complet transparent, echipat doar cu o pistă de alergare și un pat. Izolarea sa socială completă va fi vizibilă întregii societăți, iar singura sa comunicare va fi dată de întâlnirile pe chat cu cei care-l observă, timp de 30 de minute în fiecare zi. În timpul întâlnirilor, maratonistul va primi sarcini de la aceștia.
Starea fizică și psihică a ultramaratonistului va fi monitorizată îndeaproape de o echipă de specialiști de frunte. Prin intermediul experimentului, vor fi colectate date de încredere despre daunele izolării sociale, povara comunicării într-un mediu digital și consecințele lipsei de comunicare interpersonală live. Aceste date vor fi folosite pentru a crea un program care să limiteze izolarea socială, să reducă povara digitală a tinerilor și să prevină dependențele de tot felul. În acest scop, evenimentul va fi însoțit de o campanie de strângere de fonduri de caritate.
Prima statuie de marmură descoperită în orașul antic Heraclea Sintica , pe 3 iulie, este probabil a lui Lucius - nepotul împăratului roman Octavian August, a anunțat profesorul Liudmil Vagalinski, care se ocupă de săpături. ”Nu există nicio..
Președintele Rumen Radev, care se află într-o vizită oficială în Vietnam, a susținut o prelegere cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice dintre cele două țări, la Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe...
Începând de anul viitor, utilizarea combustibililor solizi pentru încălzirea locuințelor în clădirile care fac parte din rețelele centrale de încălzire și de alimentare cu gaze va fi interzisă în nouă regiuni din Sofia, a anunțat viceprimarul orașului..
Prima statuie de marmură descoperită în orașul antic Heraclea Sintica , pe 3 iulie, este probabil a lui Lucius - nepotul împăratului roman Octavian..
Borislav Sarafov îndeplinește toate condițiile și are calitățile pentru a fi ales procuror general. Această poziție a fost adoptată de comisiile de..
Parchetul European a inculpat un cetățean bulgar pentru tentativă de fraudă cu utilaje agricole chinezești Un om de afaceri bulgar a fost acuzat de..