Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Nikolai Denkov: Cabinetul propus are expertiza necesară pentru a lua decizii importante

Nikolai Denkov
Foto: BGNES

"Astăzi este ziua în care putem întrerupe lunga serie de alegeri fără rezultat și putem pune capăt impasului politic. Astăzi este ziua în care putem da speranță milioanelor de bulgari care doresc ca Bulgaria să aibă un guvern regulat și un parlament funcțional". Iată ce a declarat Nikolai Denkov, nominalizat pentru funcția de prim-ministru prin rotație din partea Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată în timpul prezentării componenței noului cabinet.

Potrivit acestuia, cele două coaliții - Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată și GERB-SDS, au făcut multe compromisuri pentru a asigura stabilitatea țării, pentru a rezolva problemele oamenilor și pentru a accelera dezvoltarea europeană a Bulgariei. "Astăzi este ziua în care trebuie să alegem un cabinet care are expertiza și curajul de a lua deciziile importante și de a-și asuma responsabilitatea pentru ele", a adăugat Denkov.

Înaintea votului, premierul interimar Galab Donev a declarat jurnaliștilor că cel mai important lucru pentru Bulgaria în prezent este să aibă un guvern regulat care să funcționeze și care să aibă în spate un sprijin parlamentar.

Copreședintele organizației "Continuăm Schimbarea", Kiril Petkov, le-a spus parlamentarilor că prim-miniștrii propuși prin rotație - Nikolai Denkov de la Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată și Mariya Gabriel de la GERB-SDS, i-au dat încredere că uniunea este posibilă. "Dacă noi, cei din parlament, dăm acestui guvern o viață mai lungă, Bulgaria poate fi transformată, poate face parte din Schengen, poate avea un buget cu un deficit sub 3%, fără a face economii la pensii și fără a crește taxele... Bulgaria își poate continua progresul în dezvoltarea regională, astfel încât tinerii să își planifice dezvoltarea în țară, nu în afara ei", a declarat Petkov. În timpul prezentării premierilor prin rotație, el a subliniat că academicianul Denkov a fost plasat în TOP 1% dintre oamenii de știință din domeniul său - chimia fizică, din lume, în timp ce Gabriel a fost o persoană care s-a dovedit a fi un lider european de succes în domenii care conduc dezvoltarea economică în Europa.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria

Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph Aoun, a sosit în vizită oficială în Bulgaria.Vizita are loc înaintea celei de-a 60-a aniversări a..

publicat în 10.11.2025 la 15:30
Rosen Jeliazkov

Reprezentantul statului la Lukoil poate fi mai mult de o persoană

Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că reprezentantul statului la Lukoil ar putea include mai mult de un manager numit, în conformitate cu viitoarele modificări legislative. El a adăugat că numele candidaților pentru funcția de manager special sau..

publicat în 10.11.2025 la 14:45

Parlamentul bulgar adoptă amendamentele privind administratorul special al Lukoil

Adunarea Națională a adoptat astăzi, în prima și a doua lectură, amendamente legislative care extind competențele administratorului special al rafinăriei Lukoil. Textele au fost adoptate cu voturile formațiunilor parlamentare majoritare GERB-SDS, „DPS-Un..

publicat în 07.11.2025 la 19:15