Pentru prima dată, emblematica moară de vânt din Nessebar și-a deschis porțile ca muzeu, relatează Agenția Bulgară de Presă BTA.
În interiorul acesteia este amenajată expoziția „Comori ale necropolei antice din Messambria”, care prezintă artefacte găsite în necropola vechii colonii grecești Messambria, din perioada secolului al V-lea î.Hr. până în secolul al III-lea d.Hr., inclusiv în perioada romană.
Figurile ceramice care sunt expuse în moara de vânt, sunt așa-numitele teracote. Acestea înfățișează diferite zeități din perioada anterioară, secolele 5-4 î.Hr.
Expoziţia „Comori ale necropolei antice din Mesambria” este temporară. Artefactele vor rămâne acolo până la sfârșitul sezonului estival. Apoi se va deschide o expoziție cu alte artefacte valoroase.
Municipalitatea din Nessebar a informat că moara de la intrarea în partea veche a orașului, a fost deschisă vizitatorilor pentru prima dată, după activități serioase de restaurare și conservare.
În Bulgaria nu există, în prezent, o instituție responsabilă cu verificarea și controlul atracțiilor extreme, a declarat ministrul Turismului, Miroslav Borshosh, într-un interviu acordat jurnalistului BNR Plamen Hristov. Declarația vine după tragedia..
Cu prilejul Zilei Internaționale a Farurilor Maritime, cel mai vechi far de pe litoralul bulgăresc, Farul din Șabla, și-a deschis din nou porțile pentru vizitatori. Primăria Șabla a anunțat că astăzi, între orele 09:00 și 17:00, este ultima șansă din..
Pe 15 august, de Sfânta Maria, orașul Varna – perla litoralului bulgăresc – vă invită să luați parte la Sea Fest 2025, un eveniment plin de energie, distracție și spectacole pe malul Mării Negre. De dimineață până seara, plajele și apele din jurul..
În perioada 6-7 octombrie, Plovdiv găzduiește cea de-a 9-a Conferință mondială dedicată turismului viticol. Evenimentul este organizat de Ministerul..