Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Pensionarii din Bulgaria primesc în medie mai puțin de 400 de euro

Foto: Ani Petrova, BNR

Pensionarii bulgar primesc în medie 380 de euro pe lună, potrivit datelor Institutului Național de Asigurări Sociale. În Sofia, valoarea medie a pensiei este în jur de 445 de euro, iar în Kardzhali și Razgrad - doar 300.

Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Asigurări  Sociale din primul trimestru al anului, bărbații din Bulgaria primesc pensii mai mari decât femeile , valoarea medie a acestora fiind de 415, respectiv  335 euro.

La finele primului trimestru, în Bulgaria sunt în total 2,029 milioane de pensionari, iar peste jumătate de milion dintre aceștia au o pensie de până la valoarea medie de 230 de euro, 416 000 de persoane primind de la minim până la 300 de euro. De abia

Abia 2.184 de pensionari au pensie între 1.500 și 1.700 de euro, iar 341, peste plafonul de 1.700 de euro. Prin lege, plafonul nu se aplică celor care dețin funcția de președinte și vicepreședinte al Republicii Bulgaria, președinte al Adunării Naționale, prim-ministru sau judecător la Curtea Constituțională./DG




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Practicile comerciale neloiale sunt cauza prețurilor ridicate la alimente

O listă cu mai mult de 10 practici comerciale neloiale care trebuie oprite va fi prezentată reprezentanților tuturor grupurilor parlamentare. Printre acestea se numără suprataxarea, taxele ascunse de către lanțurile de magazine, inegalitatea dintre..

publicat în 21.02.2025 la 12:00

Se va semna cererea pentru un raport extraordinar privind zona euro

Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, (BNB), Dimitar Radev, va semna cererea pentru un raport extraordinar de convergență privind îndeplinirea criteriilor de aderare la zona euro, reiese din răspunsul său într-un interviu acordat agenției de presă..

publicat în 20.02.2025 la 11:00

A doua zi de boicot a lanțurilor de magazine alimentare

O a doua zi de boicot al lanțurilor de magazine alimentare, a fost anunțată de către organizații publice pentru 20 februarie, după succesul primei astfel de inițiative din țară.  În prima zi de boicot, potrivit ministerului de Finanțe, cifra de..

publicat în 20.02.2025 la 10:00