Președintele Rumen Radev a semnat ordinul pentru revocarea din funcție a lui Ivan Gheshev din funcția de procuror general al Republicii Bulgaria, a anunțat Biroul de Presă al șefului statului.
La începutul săptămânii, Consiliul Judiciar Suprem a votat revocarea lui Ivan Gheshev din funcția de procuror general cu 16 voturi „pentru” și 4 voturi „împotrivă”, după ce Adunarea Națională a modificat numărul necesar de voturi pentru revocarea acestuia, de la 17 la 13.
Ca motive pentru demiterea anticipată a lui Ivan Gheshev din funcția de procuror general al statului, magistrații menționează „acțiuni care dăunează prestigiului justiției”. Consiliul Judiciar Suprem a transmis decizia sa, șefului statului Rumen Radev, care la rândul său a semnat un decret privind revocarea din funcție a procurorului general. După ordinul prezidențial, decizia finală revine Curții Constituționale, care trebuie să se pronunțe asupra cazului de revocare a procurorului general.
Ivan Geshev a preluat funcția de procuror general la începutul anului 2020, cu un mandat de șapte ani./DG
2 miliarde de euro în garanții de stat suplimentare și o concesiune acordată Totalizatorul sportiv bulgarfac parte din modificările aduse proiectului de buget pentru 2026, introduse între prima și a doua lectură. Modificarea, care mărește garanțiile..
„Vedem un plan rațional pentru o pace rapidă din partea președintelui Donald Trump, conform căruia situația de pe câmpul de luptă se dezvoltă extrem de nefavorabil pentru Ucraina, iar el încearcă să prevină un scenariu și mai grav și victime..
„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure securitatea și previzibilitatea pentru cetățeni și să ia măsurile necesare pentru a menține toate taxele și..
Cu sloganul „Nu divizării lucrătorilor! Da veniturilor mai mari!”, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat un protest în..
„Bulgaria rămâne un susținător ferm al eforturilor Ucrainei de a obține o pace justă și durabilă, care să garanteze suveranitatea și integritatea..
Cercetătorii bulgari și chinezi au discutat despre cooperarea științifică în cadrul unui forum organizat vineri la Sofia, la care au participat..