80.000 de oameni au încercat să treacă granița bulgaro-turcă în primele 6 luni ale anului 2023, a anunțat ministrul de interne Kalin Stoyanov pentru BTA. „Creșterea este de 62% față de aceeași perioadă a anului 2022. Asta arată că presiunea migrației este extrem de puternică”, a notat el. Ministrul consideră că resursele Poliției de Frontieră sunt insuficiente, dar are idei despre cum să consolideze semnificativ, în următoarele luni, frontiera cu forțe fizice
Orice realizări va avea Ministerul Afacerilor Interne, dacă nu ne ocupăm de migrația ilegală și de războiul de pe drumurile publice, totul rămâne pe plan secund, subliniază Stoyanov.
Ministrul a dispus accelerarea anchetelor judiciare preliminare inițiate împotriva șoferilor care conduc autoturisme după consumul de alcool sau droguri.
Se cercetează și corupția la cele mai înalte niveluri ale puterii, pentru că lupta împotriva corupției este printre prioritățile Ministerului de Interne, spune Stoyanov. /AI
Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei, informează BTA. O parte din clădirea liceului de mehanoelectrotehnică ”N.I. Vapțarov” de pe ul. „Stara..
Minoritatea națională bulgară din Albania este una dintre cele mai mari din țară, potrivit datelor celui mai recent recensământ oficial al populației. Un total de 7 057 de persoane s-au identificat ca bulgari. Pentru comparație, 23 000 de persoane s-au..
Echipele de remediere a pagubelor și de stingere a incendiilor din Shumen au răspuns la 10 rapoarte de pagube din cauza vântului puternic, a anunțat Direcția Regională a Ministerului de Interne. De cele mai multe ori, rapoartele au fost de copaci căzuți..
Prima statuie de marmură descoperită în orașul antic Heraclea Sintica , pe 3 iulie, este probabil a lui Lucius - nepotul împăratului roman Octavian..
De ziua patronului său spiritual, Sf. kliment Ohridski, baza bulgară din Antarctica și-a deschis oficial porțile. Membrii expediției conduse de prof...
Un marș de protest sub sloganul „Nici una mai mult”, organizat de asociația Mobilizări feminine, va avea loc astăzi, de Ziua internațională pentru..