În perioada 19-21 iulie 2023, Universitatea din Veliko Târnovo găzduiește cea de-a cincea ediție a Săptămânii internaționale Erasmus+ "Școli bulgare în străinătate". Vor participa 66 de reprezentanți din 13 țări - Spania, Grecia, Cipru, Italia, Franța, Germania, Austria, Republica Cehă, România, Serbia, Republica Macedonia de Nord, Albania, Emiratele Arabe Unite. Aceștia vor face schimb de experiență și de bune practici în ceea ce privește organizarea de cursuri de formare în școlile duminicale bulgare din străinătate.
În cadrul programului "Erasmus +", a fost creată platforma electronică gratuită de învățare "Rucsacul Digital - Bulgaria Mea". Aceasta este destinată școlilor duminicale bulgărești din străinătate și reprezintă o completare a manualelor pe suport de hârtie.
Nu mă mir că a fost respins veto-ul președintelui legat de vânzarea activelor companiei Lukoil , pentru că chiar și pe o temă atât de delicată, serioasă și îngrijorătoare, nu au existat nici argumente, nici discuție”, a declarat vicepreședinta Iliana..
Majoritatea din Parlament a trecut peste veto-ul președintelui asupra Legii pentru promovarea investițiilor. Proiectul de lege fusese adoptat în a doua lectură pe 24 octombrie, însă președintele Rumen Radev a impus un veto parțial, argumentând că noile..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din cadrul Legii „Magnitsky” aplicate unor cetățeni bulgari. El a precizat că a abordat acest subiect și..