Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sofia se așteaptă să se alăture concesiunilor porturilor grecești și să construiască o conductă petrolieră către Burgas

Prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov
Foto: BTA

Bulgaria dorește să aibă o participare de 20% la concesiunile porturilor grecești din Kavala și Alexandroupolis, a declarat premierul Nikolai Denkov după întoarcerea de la Atena. În lunile următoare vor avea loc dezvoltări pe această temă, a spus Denkov și a adăugat că participarea bulgară ar urma să se facă prin intermediul unei companii de stat.

A devenit clar că Grecia dorește să rezerve o capacitate de stocare la depozitul de gaze de la Ciren. De asemenea, a fost confirmat interesul pentru construcția noilor unități de la centrala nucleară de la Kozlodui. Atena ar putea fi investitor în noile unități sau va încheia contracte pe termen lung pentru achiziționarea de energie electrică de la centrală, a adăugat premierul.

S-a discutat, de asemenea, despre construcția oleoductului "Burgas-Alexandroupolis", care ar urma să aprovizioneze rafinăria din Burgas cu petrol nerusesc. În câteva luni, ar trebui să existe un traseu și să înceapă construcția, a adăugat premierul.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Primul ministru bulgar a solicitat sprijinul municipalităților pentru introducerea monedei euro

Principala bătălie politică care se dă în Bulgaria vizează orientarea geopolitică viitoare a țării. Acest lucru a fost afirmat de prim-ministrul Rosen Jeliazkov în discursul său de la deschiderea reuniunii anuale a Asociației Naționale a..

publicat în 13.10.2025 la 11:30

Combaterea economiei subterane înseamnă combaterea exploatării prin muncă, afirmă ministrul muncii

Lupta împotriva sectorului gri este direct legată de restricționarea exploatării prin muncă și de protecția drepturilor omului, a declarat ministrul Muncii și Politicii Sociale, Borislav Guțanov, la deschiderea conferinței internaționale „Îmbunătățirea..

publicat în 10.10.2025 la 17:00

Adunarea Națională va alege șefii Agenției Naționale de Informații și Agenției Naționale pentru Operațiuni Tehnice

La propunerea Consiliului de Miniștri, șefii Agenției Naționale de Informații și Agenției Naționale pentru Operațiuni Tehnice vor fi, de acum înainte, aleși de Adunarea Națională, relatează Maria Fileva de la BNR. Aceasta înseamnă că președintelui i se..

publicat în 10.10.2025 la 16:15